Din arhivele PCR Sălaj

În cadrul Congre­sului I al Partidului Muncitoresc Român (care a consfinţit unificarea P.C.R. cu P.S.D.), din 21-23 februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţa, pentru cei care doreau să intre în partid, introducerea unui „stagiu de candidat de 6 luni, pentru a lua cunoştinţă de programul, statutul şi tactica partidului şi pentru a da organizaţiilor partidului posibilitatea verificării însuşirilor candidatului”. Punea, tot atunci, şi problema epurării partidului: „trebuie verificată situaţia fiecăruia, trecutul lui, activitatea şi devotamentul lui… Curăţirea rândurilor partidului de elemente duşmănoase, străine, necinstite, nu poate decât să-i întărească prestigiul în ochii întregului popor şi să-i cimenteze şi mai mult rândurile”1.
În consecinţă, plenara C.C. a P.M.R. din 10-11 iunie 1948 decidea: „să se procedeze în scurtă vreme la verificarea rândurilor Partidului, hotărâtă de Congresul P.M.R”2. Proiectul „Îndrumărilor în vederea verificării membrilor Partidului Muncitoresc Român”, apărut în august, scotea în evidenţă nu doar realizările „istorice” obţinute de partid, ci şi efectele negative ale transformării lui „dintr-un partid mic numericeşte, într-un mare partid, numărând în prezent peste un milion de membri”: scăderea calităţii membrilor, creşterea ponderii elementelor provenite din mica burghezie în dauna muncitorilor, pătrunderea în partid a unor carierişti, legionari, manişti, desfrânaţi, chiaburi ş.a.3
Verificarea trebuia realizată de „sus în jos, fără deosebire de persoane sau funcţiuni, începând cu activul Comitetului Central şi terminând cu ultima organizaţie de bază de la sat”, iar organelor de verificare li se cerea să „fie pătrunse de o vigilenţă de clasă ascuţită, pentru a putea descoperi, izola şi dezarma duşmanul oricât de viclean ar fi el şi cu oricâtă dibăcie s-ar camufla”.
Erau indicate „elementele duşmănoase” care trebuiau excluse din partid, de la „capitaliştii-exploatatori”, participanţii la mişcările cu caracter fascist sau naţionalist, trădătorii partidului şi mişcării muncitoreşti, social-democraţii de dreapta, elementele oportuniste, şovine, rasiste, antisovietice, până la oamenii cu o comportare necinstită la locul de muncă sau care încălcau morala de partid în viaţa de familie.
„Îndrumările” au fost completate cu explicaţii suplimentare, pentru „cazurile diverse ce se pot ivi”, printr-o circulară confidenţială, destinată doar membrilor comisiilor de verificare. Aceasta lămurea ce trebuia făcut în cazul celor reveniţi în ţară după 23 August 1944, a sârbilor din Banat voluntari în Armatele Sovietice, a celor veniţi din U.R.S.S., împărţiţi, la rândul lor, în trei categorii ş.a.m.d.4
Procesul verificării membrilor de partid, în continuarea epurărilor începute încă din toamna anului 1944 cu administraţia publică, s-a petrecut, cu aproximaţie, la fel ca în celelalte ţări din sfera de influenţă sovietică, deoarece: „În Partidul nostru, Partid de tip nou, Partid Leninist-stalinist, curăţirea rândurilor Partidului, verificarea membrilor lui este o lege legată de însăşi existenţa lui ca partid”5.
Pentru efectuarea verificării a fost instituită o Comisie Centrală de Verificare, precum şi comisii de verificare judeţene (cu subcomisii locale). „Comisia judeţeană şi subcomisiunile ei vor examina situaţia fiecărui membru de partid din organizaţia de bază dată, audiind personal pe fiecare membru de partid, studiind dosarul lui şi cerând referinţele necesare. La prezentarea în faţa Comisiei de Verificare, membrii de partid vor trebui să depună carnetul de membru”6.
În judeţul Sălaj, Comisia Judeţeană de Verificare s-a constituit în ziua de 22 noiembrie 1948, sub conducerea lui Alexandru Pop, preşedintele delegat de comisia centrală de verificare, şi a început, în aceeaşi zi, verificările individuale ale membrilor comitetului judeţean al P.M.R.
În studiul de faţă dorim să prezentăm doar un „Raport asupra desfăşurării muncii de verificare în oraşul Zalău”7, document care cuprinde şi referiri la viaţa politică, economică şi socială din oraş, precum şi la etapele instaurării noului regim, cu menţiunea că am redat textul, respectând ortografia şi alcătuirea frazelor (observaţiile noastre, acolo unde a fost cazul, sunt cuprinse între paranteze):
„În ziua de 15 iunie 1949 Subcomisia de Verificare No. 1 compusă din Bodea Traian preşedinte, Baciu Elisabeta şi Ignat Andrei a început munca de verificare în oraşul Zalău.
Pentru o mai bună reuşită a muncii de verificare în primele zile am dorit să ne facem cunoscut cu activitatea politică a diferitelor organizaţii politice cari au avut oarecare priză în acest oraş pentru ca astfel să ştim cum să cercetăm activitatea politică al unora dintre tovii noştri.
Asemenea am căutat să cunoaştem viaţa economică şi mediul în care s-a dezvoltat Partidul nostru pentru ca astfel să găsim mai uşor izvorul slăbiciunilor unor tovi în viaţa lor particulară precum şi în activitatea lor ca membri de Partid.
Şi iată rezultatul spicuirilor noastre:
Oraşul Zalău – ridicat la rangul de reşedinţă de judeţ prin intervenţiile baronilor Vesselényi (Wesselényi) – feudal cu mare influenţă în cercurile politice de atunci – a devenit un oraş funcţionăresc – complectat cu câţiva mici meseriaşi şi negustori – punând astfel un accent tipic mic burghez asupra locuitorilor ei.
Oamenii de aici trăiau numai pentru ei înşişi într-o comoditate rară – căci majoritatea lor pe lângă acea leafă lunară mai posedau o parte de vie pe dealurile Meseşului cu produsul căreia mai complectau unele lipsuri ale vieţii paşnice pe care o trăiau.
Locuitorii acestui oraş cu mare greutate au putut fi cuceriţi în masă pentru vreun ideal politic trâmbiţat cu multă nervă de propagandiştii ei.
Maniştii lui Pop Simion (fruntaş P.N.Ţ., nepot al primului prefect al Sălajului de după Marea Unire, Dr. Gheorghe Pop de Oarţa), liberalii lui Domşa (Dr. Iulian Andrei Domşa, fost primar al Zalăului şi prefect al Sălajului) nu în oraş ci mai mult în satele învecinate puteau să-şi găsească părtaşi ai politicii lor, în oraş numai puţini din rândurile funcţionarilor se prezentau la apelul lor.
La fel şi imrediştii (membri ai partidului condus de Béla Imrédy) majoritatea membrilor săi le-a recrutat dintre acei funcţionari cari au fost aduşi aici din alte regiuni şi numai câţiva băştinaşi ai Zalăului au răspuns la chemarea lor. Fostul Prefect fascist (János Jósika, prefect în timpul administraţiei horthyste, 1940-1944) – slavi puţini părtaşi a mai găsit pe lângă sobarul Zilahi în gaşca sa.
La fel şi Szalasi (Ferenc Szálasi, liderul Partidului Crucilor cu Săgeţi), puţini aderenţi şi-a câştigat prin emisarul său zălăuan cârciumarul Almási Béla.
Mai multă popularitate în sânul populaţiei din acest oraş a avut partidul «Erdélyi Magyar Párt» (Partidul Ardelenesc Maghiar condus în oraş de advocaţii moşieri Bölönyi şi Gazda Endre – cari s-au refugiat cu trupele fasciste în toamna anului 1944.
În rândurile oamenilor muncii din ateliere şi în rândurile ţărănimii proletare din oraş a pătruns încă din 1918 influenţa mişcării muncitoreşti din Ungaria, care i-a determinat apoi ca să se alăture mişcărilor legale ale clasei muncitoare blocului muncitoresc ţărănesc înfiinţat în 1925-26 în oraş.
Ei au mai luat parte în mod sporadic şi în mişcarea ilegală până în 1933 când au fost internările în lagărul de internare din Dej.
A mai avut priză în oraş în rândurile micilor meseriaşi, al micilor negustori şi al unor mici funcţionari şi P.S.D. până în 1938 când Mastan Dumitru unul dintre conducătorii ei a devenit cuzist.
Astfel că evenimentele din toamna anului 1944 au găsit aici câţiva tovi care au mai luptat în mişcarea muncitorească, cari imediat s-au pus în fruntea maselor şi au sprijinit activitatea comandamentului sovietic instalat aici în oraş şi ei au fost primii cari au căutat legătura cu PCR ieşit din ilegalitate şi care şi-a deschis porţile în Cluj.
Încă în Nov. şi Decembrie, 1944 s-a organizat primele organizaţii politice democratice MADOSZ (Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din România), F.P. (Frontul Plugarilor), C.D.E. (Comitetul Democratic Evreesc) şi Sindicatele, iar în Ianuarie-Februarie organizaţia de Partid s-a pus în fruntea acestor organizaţii.
Şi într-adevăr, organizaţia de Partid din acest oraş a reuşit să mai scoată din vechea moleşeală o seamă dintre locuitorii acestui oraş – a reuşit să stârnească interesul lor faţă de programul nou pentru mulţi dintre ei cu care s-au prezentat în faţa oamenilor muncii.
Organizaţia de Partid şi organizaţiile de mase au început să crească în mod permanent atât ca număr cât şi ca calitate.
În Februarie, 1945 Partidul din oraş a putut să mobilizeze cu succes un număr însemnat de cetăţeni care au cerut un guvern democratic. Primul 1 Mai liber a fost sărbătorit cu mare fast şi cu o largă participaţie al cetăţenilor din oraş.
Asemenea şi la alegerile din 1946 populaţia oraşului a răspuns cu însufleţire, prezentându-se în faţa urnelor într-o majoritate zdrobitoare şi au dat votul lor noii orânduiri democratice din ţara noastră.
Tot asemenea şi în alte acţiuni, fie ele politice sau economice, oamenii muncii din acest oraş au răspuns chemării Partidului, ei au putut să mobilizeze chiar şi ţărănimea muncitoare din oraş în îndeplinirea sarcinilor în sectorul agricol, astfel adeseori ţărănimea din oraş a fost în fruntea acţiunilor de însămânţări şi colectări din judeţ.
Prestigiul Partidului nostru a crescut foarte mult în oraş în special de la stabilizarea monetară, de la dezvoltarea sectorului socialist în comerţ şi transformarea aparatului de Stat într-o unealtă în slujba celor ce muncesc.
Starea materială al oamenilor muncii creşte zi de zi, căci sectorul socialist ridică permanent în muncă o serie de cetăţeni care duceau o viaţă grea până acum. Toţi aceştia au început să iubească partidul care le-a creat aceste posibilităţi.
Ei au arătat dragostea lor faţă de clasa muncitoare şi avantgarda ei, Partidul Muncitoresc Român luând parte cu elan şi într-un spirit de clasă destul de ridicat la curăţirea ei de elemente duşmănoase strecurate – ca astfel să asigure unitatea Partidului şi combativitatea ei faţă de uneltirile duşmanilor clasei muncitoare.
Astfel din cei 554 membri de Partid înainte de verificare, compuşi din 142 muncitori, 56 ţărani şi 310 funcţionari şi mici meseriaşi şi 56 casnice (de fapt, totalul este de 564), în urma verificărilor au rămas 459 compuşi din 135 muncitori, 40 ţărani, 232 funcţionari şi mici meseriaşi şi 52 casnice.
Au fost excluşi din Partid 95 elemente duşmănoase ce n-au ce căuta în rândurile celor ce muncesc şi anume: 3 informatori şi provocatori, 2 cari au comis crime şi jafuri pe teritoriul URSS, 17 exploatatori, speculanţi şi chiaburi, 10 pentru activitate duşmănoasă după 10 Martie, 1946, 8 pentru că au refuzat de a veni la verificare, iar 49 au fost consideraţi greşit încadraţi pentru faptul că numai după 1945 au venit în ţară şi nu se poate verifica trecutul lor, iar o altă parte s-a refugiat de două ori din Basarabia din faţa trupelor sovietice eliberatoare.
Spre a vedea cine sunt cei excluşi voiu arăta câteva exemple:
Almási Adalbert, cârciumar şi proprietarul unei intreprinderi de transporturi în 1940 a fost informatorul comandamentului militar hortist care a ocupat oraşul şi a fost conducător al Partidului Crucile de Săgeţi – în care calitate a tipărit manifeste cu caracter antisemit în care chema şi clientela în cârciuma sa.
Józsa Alexandru profesor, denunţător al siguranţei hortiste, care a ţinut mai multe discursuri antisovietice ca şef al organizaţiei fasciste Tűzharcosok Szövetsége.
Gavan Ioan – subofiţer epurat din armată care în 1949 a fost informatorul bandelor subversive din judeţ.
Nagy Ludovic, fost vânător de partizan care a comis crime şi jafuri pe teritoriul URSS.
Bándi Carol – tăbăcar speculant sau Veszprémi Ludovic – un exploatator, care a fost condamnat şi pentru sabotaj.
Stamati Teodor fiu de moşier din Basarabia de două ori refugiat din faţa armatelor roşii eliberatoare.
Iată bagajul putred strecurat în rândurile avantgardei clasei muncitoare, de care s-a curăţat prin acţiunea de verificare.
Această acţiune a şi avut o influenţă pozitivă în vederea întăririi partidului nostru şi al organizaţiilor politice de masă”.
Acest raport nu este singular. În fondul PCR Sălaj există multe alte procese-verbale de verificare, pe organizaţii de bază din Zalău sau alte localităţi, liste cu cei rămaşi în partid după finalizarea verificărilor, tabele cu cei excluşi, motivaţii ale excluderilor, contestaţii şi modalităţi de rezolvare a acestora etc. Raportul prezentat se doreşte şi o invitaţie la cercetare, adresată elevilor, studenţilor, profesorilor, tuturor celor interesaţi de trecutul recent, fondurile arhivistice create de partidul comunist fiind disponibile la sălile de studiu ale Arhivelor Naţionale.

1 Arhivele Naţionale ale României, „Politica de cadre a Partidului muncitoresc Român. 1948-1955”, Ediţie de documente elaborată de Alina Tudor-Pavelescu, Bucureşti, 2006, p. 8 (documentul nr. 1. Fragment din Raportul prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul Partidului Muncitoresc Român).
2 Ibidem, p. 46 (documentul nr. 2. Fragmente din stenograma şedinţei Plenarei a II-a a C.C. al P.M.R.).
3 Ibidem, pp. 53-63 (documentul nr. 5. Proiect al „Îndrumărilor în vederea verificării membrilor Partidului Muncitoresc Român”).
4 Vezi textul integral, în Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale (în continuare S.J.A.N. Sălaj), fond P.C.R. Sălaj – Comisia Judeţeană de Verificare, Dosar 35/1949-1950, f. 1-2.
5 Arhivele Naţionale…, op. cit., p. 69 (documentul nr. 9. Discurs al Anei Pauker cu privire la importanţa şi semnificaţia verificării membrilor Partidului Muncitoresc Român).
6 Ibidem, p. 61.
7 S.J.A.N. Sălaj, fond P.C.R. Sălaj – Comisia Judeţeană de Verificare, Dosar 32/1949-1950, f. 1-4.

Dănuț Pop
(articol publicat în ultimul număr al revistei “Caiete Silvane”)