Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj a anunţat că în această perioadă, angajatorii sunt în căutarea a 194 de persoane care doresc să se încadreze în muncă ori să îşi schimbe serviciu.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, mai mult de jumătate dintre locurile de muncă vacante sunt disponibile în producţie şi prestări servicii, agenţii economici fiind interesaţi să angajeze muncitori necalificaţi, lăcătuşi mecanici, macaragii, instalatori, sudori, strungari, dar şi şoferi.
În industria confecţiilor sunt disponibile 40 de slujbe, pentru tapiţeri, confecţioneri articole din piele şi înlocuitori şi tapiţeri. Alte 18 sunt scoase la concurs în turism şi industria alimentară, în comerţ şi în industria lemnului sunt puse la bătaie câte opt, iar în construcţii, patru.
Pentru absolvenţii de studii superioare, oferta este cea mai darnică de până acum: nouă locuri de muncă, printre care cele de ingineri, economişti, contabili ori agenţi imobiliari.