Umilinţa, ca ultimă decoraţie

Nesimţirea politică este, de departe, una dintre cele mai agresive forme ale acestei trăsături urâte de caracter, şi cea care atrage consecinţe dintre cele mai dramatice la nivel de mase. Dacă pensionarii şi copiii – cele mai vulnerabile categorii sociale – reprezintă, aproape mereu, ciuca bătăilor celor care ne conduc, iată că o nouă categorie, una fără de care nici ei, elementele ignorante pe două picioare, şi nici noi cei mulţi, poate că nici nu am fi existat astăzi, aici.

Este vorba despre veteranii de război, eroii în viaţă pe care unii îi numesc, fără exagerare, ultimii “îngeri păzitori” ai ţării. Oameni ajunşi la o vârstă venerabilă, chinuiţi oricum de nevoi şi boli, sau de câte un glonţ ori o schijă rămase de decenii prin oasele lor. Una din marile aberaţii emanante de capii guvernelor trecute şi clica de politicieni din culise, este faptul că un veteran de război care a apărat ţara cu arma în mână merită o indemnizaţie de doar 130 de lei, iar un participant la Revoluţia din Decembrie 1989 a efectuat un sacrificiu ce valorează lunar peste 1.600 de lei. Asta în condiţiile în care mulţi dintre „revoluţionari” urlau şi făceau circ pe treptele instituţiilor statului pentru ca actul lor de “eroism” să fie cât mai vizibil. Că tot vorbim de eroii revoluţiei, oare câţi sunt, numai în Sălaj, cei care iau aceşti bani doar pentru că i-a prins Revoluţia, eventual beţi, pe străzile municipiului?

Discriminarea, deşi evidentă, nu a deranjat pe nimeni: veteranii primesc de 26 de ani nişte indemnizaţii de mizerie, iar pseudorevoluţionarii (nu-i includ aici pe adevăraţii eroi) – cât mai multe favoruri. Nu vă scriu din cărţi, ci în totală cunoştinţă de cauză, pentru că am fost soldat la vremea respectivă şi am trecut de vreo zece ori pe lângă moarte, alături de colegii mei de arme, în haosul şi cele întâmplate atunci, însă – ghinion – nu iau şi nu am cerut niciodată nici un ban pentru asta, nici eu şi nici cei alături de care am trăit cele mai grele zile şi nopţi din viaţa mea. Minciuna şi sfidarea, la pachet cu nesimţirea, vin însă tocmai din partea celor care au stat ascunşi pe sub mesele din birturi sau prin Consiliile Judeţene ori Primării, iar acum împlinesc probabil un sfert de secol de când sug cu nesaţ din buzunarul nostru, bani nemeritaţi, bani mincinoşi, ruşinoşi, bani pentru ceva ce nu au făcut niciodată!

Da, ei vă iau banii şi vouă şi celor care iată, astăzi ajung în abatorul legislativ şi pierd şi puţinul pe care îl aveau. Revenind la veterani, aflăm că nu mai este valabilă scutirea de impozit (un fâs, oricum) de care beneficiau până acum, un gest oricum minuscul, de recunoştinţă, infim în comparaţie cu sacrificiul lor uriaş, uitat, iată, de politicieni. Începând din 1 iunie, veteranii de război au început să primească somații de la administrațiiile fiscale prin care sunt înștiințați că trebuie să plătească impozite pentru casă, terenuri și mașini. Așa au aflat că, printr-o hotărâre de guvern, soțiile lor sau rudele împreună cu care dețin proprietățile nu mai sunt scutiți de plata impozitelor. Vorbim despre HG nr. 159/2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, şi nu spun mai mult, ci doar atât: ne faceţi de ruşine, şi neamul şi istoria şi conştiinţa, stimaţi conducători! Nu e vorba de bani, deşi fiecare leu contează pentru aceşti oameni, ci mai cu seamă de dispreţ şi desconsiderare, de suprimarea unui drept pe deplin meritat, avut până acum. Ignorându-i şi batjocorindu-i pe aceşti oameni, oricum puţini rămaşi în viaţă, vă bateţi joc de această ţară, de numele şi istoria ei, inclusiv de drapelul pe care îl tot pupaţi şi îl mângâiaţi ipocrit, ori de câte ori aveţi ocazia.

Nimeni nu vă mai crede patriotismul şi promisiunile în faţa unor asemenea decizii! Una din zecile bătăi de joc care ating trupurile firave şi slăbite, dar mai ales sufletele unor oameni cărora le datorăm totul. Unde e preţuirea, stimaţi conducători? Respectul, cel mai înalt pe care aţi putea să-l acordaţi vreodată în această viaţă, cuiva? Unde e recunoştinţa pentru faptul că astăzi trăiţi, vă creşteţi copiii şi nepoţii, câştigaţi bani cu roaba, trăiţi în lux nemeritat şi aveţi o putere pe care, iată, o folosiţi împotriva celor mai elementare norme de bun-simţ şi respect? Sfidarea şi batjocura faţă de aceste fiinţe au atins cote inimaginabile. Aş face, dacă aş avea o putere uriaşă, ca toţi cei care gândesc şi ticluiesc aceste legi de un absurd revoltător, să ia calea unui război adevărat sub bocanci şi să simtă, măcar o dată, ce înseamnă sacrificiul, nesomnul, foamea, teama, frica, frigul, şi cum arată moartea văzută zi şi noapte, cum pândeşte la câţiva milimetri distanţă de ochii tăi.

Aş vrea să îi văd cu chiloţii tremurând pe ei, rugându-se la cer să scape cu viaţă şi întregi, fără să le zboare creierii, o mână sau un picior; pentru că la război, domnilor, cam asta se întâmpla şi acum 70 de ani şi se întâmplă şi astăzi! Vestea bună vine însă tot pentru ei, aleşii naţiei. Aceea că, în doar câţiva ani, toţi veteranii noştri vor pleca pentru totdeauna de pe acest pământ! Bolnavi, săraci şi umiliţi până în ultima clipă a vieţii, se vor stinge şi nu vor mai încurca socotelile şi planurile nimănui.