Vă scriu în numele pacienţilor, dar mai ales al aparţinătorilor care îşi vizitează bolnavii zilnic la Spitalul din Zalău, şi care, pe lângă lipsa locurilor de parcare nu au un spaţiu mai mare, aşa cum am vazut recent la Spitalul din Târgu Mureş, cu câteva bănci şi alei (la spitalul vizitat de mine există rondouri cu flori şi mici grădini cu trandafiri care arată atât de frumos), poate şi câte o măsuţă, unde oamenii să poată aştepta sau chiar să iasă în scurte plimbări cu bolnavii care au permisiunea medicului de a ieşi afară. Spaţiul care înconjoară pe o porţiune mare spitalul arată ca o junglă părăsită, chiar dacă parcul acela din faţă este util, este insuficient aşa că ar putea fi extins sau ar putea fi făcută o alee pietonală mai mare, dacă tot există spaţiu, de ce să fie lăsat în paragină şi să nu fie folosit? Sunt sute de bolnavi şi poate mii de aparţinători, de ce să nu poată avea un spaţiu mai generos în care să mai uite pentru câteva clipe de dureri şi necazuri? Seara îţi este frică să te apropii din cauza mărăcinilor, a copacilor neîngrijiţi, dar mai ales acele conducte de termoficare, putrede, sparte, dezafectate de ani de zile şi care arată ca după un război. Oare, cu puţini bani şi mai multă grijă din partea celor pe care i-am ales, pentru cetăţeni, mai ales pentru cei aflaţi în suferinţă, nu s-ar putea amenaja aceste spaţii? Sau măcar curăţa, dacă de investiţii nu sunt bani? Suntem un oraş mare, aici vin oameni din tot judeţul, nu doar noi avem de suferit ci imaginea capitalei acestui judeţ şi cei care conduc instituţiile. Vă rugăm să luaţi în considerare şi această propunere, poate acum, că tot se reabilitează policlinica, se pot face nişte mici cheltuieli măcar de igienizare şi defrişare, de dezafectare a acestor conducte înspăimântătoare, dacă de alte investiţii nu avem niciodată bani! Poate conducătorii de la judeţ sau de la Primăria Zalău, pentru că eu ştiu că acesta este un domeniu public, vor vedea aceste fotografii iar dacă nu le vor crede, vor putea, dacă au timp, să se deplaseze acolo pentru a vedea cum arată aceste spaţii în care ne este nu doar ruşine ci chiar teamă să mai călcăm.
Maria Opriş,
Zalău – Dumbrava
Cum sa fie parcul din fata util cand e locuit de bischetari. Nici nu ai curaj sa treci pe acolo. Au paturi facute, acolo beau, tin pisici, se ,,regleaza,, se cearta se bat dar nu conteza pol comunitara nici nu se oboseste sa treaca pe acolo. Nahhh dragi cetateni avemspatiu util din fata spitalului.,…
Alo primaria poate va preocupa si nevoile oamenilor in privinta locurilor de parcare mai ales in jurul institutiilor care lucreaza cu publicul precum spitale ajofm politie prefectura piete etc.Este mai usor sa dai amenzi unui cetatean care nu are de ales decat sa te preocupe pe viitor si locurile de parcare nu?