Formaţia de la poalele Meseşului a efectuat un stagiu de pregătire de 10 zile la Cheile Grădiştei, staţiune în care îşi desfăşoară cantonamentele de 12 ani
După o sătpămână în care a efecutat pregătire fizică pe plan local, Handbal Club Zalău s-a deplasat în staţiunea montană, Cheile Grădiştei, una în care formaţia condusă de Gheorghe Tadici îşi desfăşoară de mai bine de un deceniu atât stagiile de vară, cât şi cele dintre tur şi retur. Vineri, echipa zălăuană s-a întors la poalele Meseşului, iar de astăzi a reînceput pregătirile pe plan local.
„La Cheile Grădiştei sunt condiţii foarte bune de pregătire, tocmai de aceea vin multe echipe şi de la alte sporturi, chiar şi loturi naţionale. Programul sălii a fost puţin aglomerat, fiindcă Steaua şi CSM Bucureşti au făcut doar antrenamente în sală, însă noi am efectuat în prima săptămână numai pregătire în aer liber. În mare parte, ne-am atins scopul în acest stagiu de pregătire, însă, au apărut uşoare accidentări în rândul unor handbaliste. A fost o perioadă de „încărcătură” din punct de vedere al pregătirii, iar în această lună vom participa la diferite turnee de pregătire atât în ţară, cât şi în străinătate. Luna august este una de pregătire specifică pentru toate echipele”, ne-a informat Tadici.
Claudia Constantinescu şi compania vor continua antrenamentele pe plan local până joi, când vor pleca în Ungaria, pentru a participa la primul turneu de pregătire din această vară. Pe lângă formaţia locală, Kisvardai SE Kisvarda şi echipa zălăuană, la turneu vor mai fi prezente slovacele de la Iuventa Michalovce şi gruparea maghiară, NKSE Elore Bekescsabai.
„În anii trecuţi, ne-am programat câte 11, 12 jocuri de pregătire, iar acum, cu cele trei de la Cheile Grăiştei, vor fi 18 meciuri amicale. Am decis să susţinem mai multe astfel de partide, deoarece au apărut destul de multe noutăţi în lot, iar lotul trebuie să fie cât mai omogen până la începerea campionatului. În primele turnee, le voi da posibilitatea tuturor jucătoarelor să evolueze cel puţin câte 30 de minute, iar în ultimele turnee, vom creiona echipa de bază”, a mai precizat tehnicianul zălăuan.
Lotul echipei HC Zalău pentru sezonul 2016 – 2017 al Ligii Naţionale este compus din 16 handbaliste.
18 jocuri de pregatire ? Doar daca joaca in fiecare zi ! Nu cred !