# Umblă vorba prin târgul Zilahului că îi tare slabă cererea de spaţii comerciale, respectiv tarabe, tonete şi măsuţe, pentru Zilele municipiului, ce se vor desfăşura peste mai puţin de o lună. Dacă în anii trecuţi cererile veneau cu sutele, fiind nevoie chiar de o oarecare selecţie discretă în acest sens, anul acesta trabagiii, în majoritate vânzători de kitschuri şi obiecte inutile, nu au mai dat buluc la Primărie să ceară un colţ de masă. Când au aflat unde urmează să-şi expună porcăriile, până şi ei au făcut cale întoarsă şi s-au îndreptat către mediile rurale, acolo unde acest gen de sărbători se desfăşoară în spaţii mai generoase, cu vad comercial care să merite banii plătiţi pentru loc şi autorizaţii.
# La un supermarket din urbe, care derulează campanii pe bandă rulantă pentru prunci, „recompensele” se acordă pe ochi frumoşi. Cică la fiecare 50 de lei cheltuiţi, cumpărătorul primeşte un pliculeţ cu abţibilduri pentru nu ştiu ce album. Dacă ai norocul să o cunoşti pe vânzătoare, odrasla se poate alege cu un morman de pliculeţe de-alea, chiar dacă n-ai cumpărat decât o pită. În caz contrar, ciuciu!