[one_third last=”no”]…[/one_third]
Un proiect de lege care naşte deja aprigi controverse şi care pune sub semnul întrebării limita până la care cetăţenii români pot fi controlaţi de autorităţi, este pe cale să vadă lumina… adoptării, proiectul fiind în prezent în dezbatere publică. Aşadar, Fiscul vrea să ştie în orice minut, în lipsa unui mandat din partea judecătorului, toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului, ori de cate ori se efectuează plăţi electronice cu cardul bancar prin intermediul POS-urilor.
Prin urmare, indiferent că achiziţionăm un pachet de ţigări, o sticlă de suc sau orice altceva, şi plătim cu cardul, oriunde în lume, Fiscul doreşte să ştie acest lucru. În plus, Fiscul vrea să primească date precum: ID-ul comerciantului, numărul şi valoarea bonului fiscal, data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal. Lucrurile se complică însă atunci când, de exemplu, cineva trebuie să cumpere un medicament sau un tratament pentru o boală ori afecţiune care, după cum bine ştim, face parte din secretul medical şi, mai mult, din dreptul nostru de a decide dacă facem cunoscut în tot oraşul faptul că trecem printr-o suferinţă sau ne luptăm cu o boală, indiferent care ar fi acelea. Date legate de produsul achiziţionat nu apar, concret, în raportare, însă pot fi aflate cu uşurinţă având toate datele de mai sus la dispoziţie. Iar acesta este doar un singur exemplu care pune extrem de serios sub semnul întrebării dreptul la viaţa privată, la intimitate, la proprietatea acţiunilor de acest gen pe care nu simţim nevoia să le raportăm mai marilor fiscului, mai ales atunci când s-ar putea face foarte simplu o distincţie clară între un anumit gen de cumpărături sau valoarea achitată pentru ele, şi altele. Legea bagă toţi comercianţii la grămadă şi, evident, cumpărăturile noastre, la fel. În proiectul de lege se arată: „În cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei, va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă şi următoarele date: ID (număr de identificare) terminal; ID comerciant; numărul bonului fiscal; valoarea bonului fiscal; data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal, instituţia acceptantă; numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii; cod autorizare plată precum şi toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului”.
Această prevedere şi restul, care completează actul normativ nou, apare într-una din Anexele unui proiect de Hotarare pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 479/2003, documentul fiind scos în dezbatere publică pe site-ul Finanţelor. Potrivit unor analişti dar şi în urma părerilor care vin din partea cetăţenilor, această lege, în cazul în care va ajunge în Monitorul Oficial, va reprezenta o imixtiune gravă în viaţa privată a cetăţenilor, fiind în opinia multora, o Hotărâre abuzivă şi exagerată. Opiniile şi obiecţiile pot fi transmise pe adresa de mail publicinfo@mfinante.ro, iar proiectul de hotărâre poate fi vizualizat pe pagina mfinante.gov.ro la secţiunea “transparenţă decizională”.
Suntem niste biete marionete. Fiscul – la fel. Ei doar fac ce le dictează adevaratii sobolani, sub forma unor interpuși. Asta nu absolva de vina institutia, fireste. Ne trezim si noi in secolul asta? Sau lasam mogulii si masonii sa se uite la noi si când ne cacam? Tara, tara, ce -ai ajuns!
De ce nu ne pun un cip in cap, cu telecomanda si electrosocuri?
Remarcabil!!!…