Stadionul Municipal a găzduit miercuri după-amiaza meciul amical dintre FC Zalău şi Rapid Jibou, pentru ambele formaţii fiind primul joc de verificare din această vară. Zălăuanii au început pregătirile în urmă cu două săptămâni, în timp ce echipa condusă de Marius Muntean a efectuat abia luni primul antrenament.
Antrenorii Zalăului, Constantin Olariu şi Cristian Oros au aliniat un prim „11” în care s-au regăsit mulţi jucători tineri veniţi în probe, iar o parte dintre titulari nu au evoluat deloc în disputa de miercuri.
Începutul de partidă a fost echilibrat, însă, după 15 minute de joc, FC Zalău a reuşit să deschidă scorul, prin Alberto Vălimăreanu. Câteva minute mai târziu, arbitrul Gabriel Almaş a acordat lovitură de pedeapsă pentru formaţia de la poalele Meseşului, penalty-ul fiind transformat de Florin Istrate, jucător transferat în această vară la FC Zalău. La reluare, Rapid Ribou a redus din handicap prin Ciprian Roja, iar în minutul 70, Marius Hosu a înscris pentru 3 – 1. Zălăuanii au mai marcat de două ori până la final, prin Tăbârţă şi Ţibuleac, stabilind scorul final, 5 – 1.
„S-a văzut o diferenţă de valoare dintre noi şi cei de la FC Zalău, dar ne-au şi lipsit câţiva titulari. Am şi început pregătirile mai târziu decât adversarii noştri, dar, în prima repriză, când au evoluat titularii, jocul a fost destul de echilibrat. Sper să reuşim să mai aducem câţiva jucători până la începerea Ligii a IV-a, pentru că, în sezonul viitor, ne dorim să câştigăm campionatul judeţean”, ne-a declarat Marius Muntean, antrenorul celor de la Rapid Jibou.
„A fost primul meci din această vară, în faţa unei echipe bune din judeţ. După cum aţi văzut, avem mulţi jucători tineri în probe, iar antrenorii vor stabili în zilele următoare câţi dintre ei vor rămâne în lot. Vor mai ajunge şi alţi fotbalişti care vor acoperi compartimentul defensiv”, a precizat preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar.
Pentru „alb-albaştrii” urmează sâmbătă un nou meci de verificare, tot pe Stadionul Municipal, în faţa formaţiei din Liga a II-a, Olimpia Satu Mare. Partida este programată la ora 10.
FC Zalău: Sarkany – Ţibuleac, Tonko, Rus, Taloş, Vălimăreanu, Chiorean, Jamilu, Hales, Istrate şi Maria. Au mai evoluat: Pop – Bercean, Martin, Neagotă, Hosu, Flueraş, Erdei, Tăbârţă, Nagy şi Ţigorean. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
Rapid Jibou: Adrian Noţigan – Vlad Lazăr, Cristian Ţurcaş, Marius Mureşan, Rareş Pintea, Doru Noje, Mihai Molnar, Mihai Brânduşe, Marius Haiduc, Alex Turcu şi Florin Moldovan. Au mai evoluat: Marcel Petcu, Vlad Ortelecan, Ciprian Roja, Puiu Unguraş, Flaviu Porumb şi Marius Muntean. Antrenor: Marius Muntean.