Sfârşit de săptămână cu evenimente rutiere grave

O persoană şi-a pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute şi alte două au fost rănite, dintre care una grav, în urma a trei accidente care au avut loc pe raza judeţului.

Primul eveniment a avut loc sâmbătă, 23 iulie 2016, în jurul orei 14.00, pe raza localităţii Cosniciu de Jos. Pe un câmp din localitate, un bărbat transporta cu tractorul și remorca proprietate personală o încărcătură de baloți din paie, pe încărcătură aflându-se proprietarul baloților, un bărbat de 67 ani. La un moment dat, acesta a alunecat de pe încărcătură, căzând între cuplul tractor-remorcă, după care roata acesteia a trecut peste el, provocându-i instantaneu, decesul. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Un alt eveniment rutier a avut loc duminică, 24 iunie,  în jurul orei 1.30.  Un bărbat de 56 de ani, din Zalău, conducea autoturismul proprietate personală, pe raza localităţii Hereclean, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un pod. În urma impactului, șoferul a fost rănit grav. Bărbatului i-au fost recoltate probe de sânge, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a vinovăţiei şi a cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Cel de-al treilea accident s-a produs în localitatea Panic, în aceeaşi zi de duminică, în jurul orei 18. Un bărbat de 48 de ani, din Zalău, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a sensului său de deplasare. În urma accidentului, ocupanta locului din dreapta faţă a suferit leziuni uşoare. Conducătorul autoturismului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Informaţiile ne-au fost furnizate de Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Sălaj.

 

Leave a Comment