Simion Bărnuțiu, marele istoric, om politic, filozof, și profesor, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania, va fi omagiat la sfârşitul acestei săptămâni în comuna natală, Bocşa, acolo unde a făcut primii paşi în viaţă dar şi în şcoala primară.
Primăria și Consiliul Local al comunei Bocșa, Centrul de Informare și Marketing Turistic Bocșa în parteneriat cu Centrul Cultural „Simion Bărnuțiu” Bocșa, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și ADI „Sălaj Plus” organizează serbarea „Simion Bărnuțiu – istorie și tradiție locală”, duminică, 31 iulie, începând cu ora 13,30. Evenimentul va debuta cu o expoziţie – Trăiri Artistice din comuna Bocşa, urmată de un moment organizat la monumentul dedicat marelui învățat sălăjean din centrul de comună, acolo unde se vor depune jerbe și coroane. Din programul manifestării mai face parte şi prezentarea cărții Simion Bărnuțiu, „Filosofia educațiunii. Pedagogica”, carte apărută la editurile „Caiete Silvane” (Zalău) și „Școala Ardeleană” (Cluj-Napoca), cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS). „Filosofia educaţiunii. Pedagogica” este o restituire a unei părţi din „Pedagogia” (1870) lui Simion Bărnuţiu. Restituirea este utilă „nu numai specialiştilor în istoria pedagogiei, ci şi a celor preocupaţi de filosofia românească, de istoria limbii şi culturii româneşti, fie şi numai pentru faptul că discursul clar filosofic şi inovator lingvistic din cele două părţi reproduse de noi, este superior atât ca stil, cât şi ca gândire celorlalte texte filosofice editate până acum din opera bărnuţiană. Prin titlul «Filosofia educaţiunii» partea care o restituim din «Pedagogia» lui Simion Bărnuţiu devine scriere fondatoare de filosofia culturii în gândirea românească” (Traian Vedinaș). Nu vor lipsi nici diverstismentul sau spectacolele muzical-artistice astfel încât, cu începere de la ora 14.30, seria spectacolelor va debuta cu o reprezentaţie susţinută de Ansamblul Folcloric „Meseşul”, pe scena special amenajată în centrul comunei. Vor urma şi alte ansambluri artistice: Ansamblul “Someşul” din Jibou, “Arvalanyhaj” din Nuşfalău, Ansamblul Şcolii Populare Zalău, Ansamblul “Poeniţa” din Cehu Silvaniei, “Bocşana” din Bocşa, iar seara se va încheia cu un recvital susţinut de Sanda Puşcaş şi cu o discotecă în aer liber, pentru cei care doresc să petreacă până după miezul nopţii.
FELICITARI ORGANIZATORILOR , IN SFIRSIT COMUNA BOCSA INCEPE SA INTRE IN NORMALITATE DUPA PLECAREA EXCROCULUI DE BAROU CARE A RAMAS REPETENT INCLUSIV LA ISTORIE
felicitari organizatorilor pentru initiativa si pentru intrarea in normalitate a comunei Bocsa dupa inlaturatea excrocului care fiind repetent la istorie a uitat de inaintasi
felicitari domnule viceprimar ,S. Cosma ,bocsenii asteapata de 12 ani acest eveniment