Cât vom continua să mai plătim „mercenari”?

Am ajuns la un Campionat European de fotbal după o pauză de opt ani, iar rezultatele au demonstrat că suntem, în continuare, prea mici pentru un astfel de eveniment. A ajuns să ne bucure simpla prezenţă la un turneu final, iar aceasta, din cauză că am absentat la atâtea ediţii ale „Europenelor” şi „Mondialelor”. Dacă la un turneu final de Campionat European s-au calificat ultima dată în 2008, „tricolorii” nu au mai ajuns la un „Mondial” din ’98, atunci când s-au oprit în pragul optimilor de finală. Suntem în această situaţie critică, pentru că nu avem adevărate centre de copii şi juniori, pentru că selecţiile se fac, încă de la nivel de copii şi juniori, după anumite interese. Interese din cauza cărora ajungem să „importăm” la nivel de seniori „rebuturi” nedorite de cluburile mari ale Europei. După ’89, fotbalul din România a fost invadat de străini. Aproximativ 2.000 de jucători din diverse colţuri ale lumii am „adoptat” în cei aproape 30 de ani de la Revoluţie. Până în 2006, numărul a depăşit cu puţin cifra de 50, după care s-a produs o adevărată explozie.
Odată cu trecerea anilor, şi celelalte sporturi de echipă au început să adopte o astfel de practică, profitabilă doar pentru cei care drămăluiesc banii în acest fenomen şi pentru „mercenarii” pe care-i plătim cu bani grei, în cele mai multe cazuri, din bugetul statului. Această practică cu iz „mafiot”, care a „lovit” vizibil sportul românesc de echipă, ne face să uităm de ceea ce a însemnat cândva faimă şi glorie la nivel de echipe naţionale.
Voleiul românesc masculin nu s-a calificat la un turneu final de Campionat European de mai bine de două decenii, însă, cu toate acestea, Federaţia permite să fie aduşi, în continuare, jucători străini. Avem echipe campioane ale României în care străinii, consideraţi „expiraţi” pentru alte cluburi din Europa, fac legea în faţa fileului, iar românii noştri se văd obţigaţi să privească de pe margine performanţa unor sportivi depăşiţi, neprofesionişti, pentru care primează banul. Alocăm sume exorbitante din banii statului, chiar şi la nivel local, unor jucători vremelnici pentru sportul zălăuan şi sălăjean. Aplicăm astfel de metode, pentru a fi în trend cu alte cluburi şi cu sportul de echipă din România, chiar dacă suntem conştienţi că ceea ce se întâmplă astăzi este în detrimentul echipelor naţionale.
La baschet, nu o dată s-a întâmplat să fie desemnaţi „jucătorii etapei” nişte străini atât la masculin, cât şi la feminin. CSM Oradea a obţinut în acest an primul său titlu din istorie la masculin, având în componenţă patru jucători români şi şase străini.
Naţionala de handbal feminin a României este una dintre foarte puţinele reprezentative ale ţării noastre care încearcă să mai ţină pasul cu „lumea bună” a Europei. Continuăm să fim prezenţi la turnee finale de Campionate Europene şi Mondiale, chiar şi la Jocurile Olimpice. Am adus argintul mondial în 2005 şi bronzul mondial în 2015, am obţinut bronz în 2010 la Campionatul European, însă, şi în această ramură, viitorul pare să fie tot mai cenuşiu. Şi la nivel local, tot mai puţine „elemente” pot fi promovate spre înalta performanţă.
În sportul din România, nu se mai poate vorbi, cu adevărat, de creşterea tinerelor talente, de un „gimnaziu sportiv” în care truda antrenorilor şi banul autorităţilor să dea roade peste ani. Puţini sunt antrenorii care mai practică, la propriu, o astfel de metodă. Expresia „las’ că merge şi aşa” se potriveşte de minune pentru cei care fac parte, într-un fel sau altul, din ceea ce înseamnă astăzi sportul în România. Parcă nimeni nu vrea să conştientizeze că aceşti „mercenari”, fie că vorbim la nivel naţional ori la nivel local, „îngroapă” sportul românesc. Nu avem nevoie de străini pentru a face performanţă. Trecutul demonstrează acest lucru. Este nevoie, însă, de specialişti care vor să-şi facă cu adevărat meseria de antrenori, de baze sportive şi de centre în care să se investească şi, nu în ultimul rând, de selecţii făcute într-un mod corect. Doar în acest fel, copiii noştri vor avea un viitor în sport, iar bani care azi se duc spre jucători din alte zări, vor fi investiţi cu folos pentru comunitate, implicit pentru ţară.
Cluburile Sportive Şcolare, Liceele cu Program Sportiv, Academiile şi şcolile private de copii şi juniori dau tot mai puţini sportivi cu şanse certe spre înalta performanţă. Cândva, voleiul, handbalul şi fotbalul din Zalău însemnau, în cea mai mare parte, sportivi autohtoni, proveniţi din propria pepinieră, pe care şi-i doreau majoritatea echipelor din România. Astăzi, însă, plătim cu mii de euro jucători din alte judeţe, chiar şi jucători străini, fiind pradă, la fel ca alte cluburi din România, acestui „sistem mizer” care a lovit sportul în ultimii ani. Din echipele noastre naţionale care speriau cândva Europa, au rămas doar poveştile frumoase, de spus la gura sobei, cu eroi din alte timpuri, interesanţi la acea vreme pentru cluburile importante de pe continent.