Concursul de titularizare pe post, susţinut de cadrele didactice sălăjene, a avut loc miercuri la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău. Concursul a avut ca scop ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar sau, altfel spus, Concursul de Titularizare pe post. Marcel Lucaciu, inspcector de specialitate şi purtător de cuvânt al inspectoratului Şcolar Sălaj, a transmis că, în judeţul Sălaj, dintre cele 372 cadre didactice înscrise la Concurs au fost validate 364. La acest concurs drept de participare 364 candidaţi, au absentat 29, iar 335 au fost prezenţi. Dintre aceştia, 39s-au retras din motive personale şi un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Astfel, la finalul probei scrise, au rămas, în total, 295 cadre didactice. Cele 295 de lucrări scrise au fost trimise, în după-amiaza aceleiaşi zile, la Centrele de Evaluare din țară. Pentru titularizarea pe post cadrele didactice trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte).