Handbal Club Zalău se află începând de luni într-un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, sub comanda antrenorului Gheorghe Tadici pregătindu-se 16 jucătoare. În stagiul de pregătire au plecat şi cele cinci achiziţii pe care managerul zălăuan le-a efectuat în această vară: portarul Paula Vişan şi jucătoarele de câmp Raluca Ionela Crap, Cristina Nica, Ana Maria Drăguţ şi Ana Ciolan.
„Efectuăm antrenamente cu caracter fizic, iar de joi (astăzi, n.r.), vom începe şi pregătirea specifică. Este o zonă foarte bună de pregătire, unde venim de 12 ani şi unde se pregătesc multe echipe din sportul românesc, chiar şi loturi naţionale”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Sub comanda tehnicianului sălăjean se află trei portari: Ana Maria Inculeţ, Paula Vişan şi zălăuanca Adina Sabău. Gheorghe Tadici poartă, însă, tratative cu un portat de lot naţional, iar în zilele următoare, cele două părţi ar putea ajunge la o înţelegere.
În cantonamentul de la Cheile Grădiştei, HC Zalău va susţine şi patru jocuri de verificare, două împotriva formaţiei SCM Craiova, iar alte două în compania echipei ASC Corona Braşov.
Pe lângă cele patru partide pe care le va susţine în perioada 26 – 29 iulie, formaţia zălăuană ar putea juca un meci amical şi la întoarcere, împotriva celor de la Măgura Cisnădie, formaţie la care s-a transferat în această vară extrema zălăuană, Alina Czeczi.
Reamintim că HC Zalău s-a despărţit în această vară de Diana Puiu, Diana Diaconu, Adina Mureşan, Anca Onicaş, Andrada Pop şi Florin Ţurcaş.
Noul sezon al Ligii Naţionale începe în data de 11 septembrie, HC Zalău urmând să evolueze în deplasare, împotriva formaţiei CSM Ploieşti.
18 jocuri de pregatire stabilite pe date si adversari. Trei turnee in Ungaria,unul la Bistrita,unul la Cluj si unul la Zalau! Omogenizare nu gluma !
O echipa fara nicio jucatoare din judetul salaj. A inceput si handbalul sa calce pe urma celor de la volei. Vai de steaua lui sport.