Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte că, până luni, 25 iulie, trebuie depuse, după caz, la unităţile fiscale, următoarele: Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial, formular 100; Declarația privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor, formular 104; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2016, trimestrului II, formular 112; Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente semestrului precedent – formular 208; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2016, formular 224; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, semestrial, anual – după caz pentru obligaţiile bugetului de stat 2016, formular 300; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna iunie 2016, formular 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, aferente perioadei de raportare precedente (luna, trimestru, etc.; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 156^1 din Legea 571/2003), formular 394.