Armătura Zalău câştigă şi după zece ani de la desfiinţare

Chiar dacă Armătura Zalău a devenit un club dat uitării de mai bine de zece ani, o parte dintre foştii componenţi ai acestui club încearcă să ţină vie amintirea acelor vremuri frumoase prin care a trecut fotbalul zălăuan.
Echipa Armătura Old-Boys Zalău susţine de câţiva ani la o serie de partide amicale sau meciuri în memoria unor foşti jucători, împotriva unor formaţii similare din judeţele limitrofe. Ultimul astfel de meci s-a desfăşurat la Crişeni, Armătura Old-Boys Zalău câştigând cu scorul de 4 – 2 duelul cu Sport Team Baia Mare.
Înaintea începerii jocului, cele două echipe au ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au fost Vaida Andrei şi Marian Grigore.
Prima repriză a fost echilibrată. Cosmin Sabou a deschis scorul în minutul 10, din lovitură de pedeapsă, iar Cristian Bărbos a restabilit egalitatea în minutu 33. Toate celelalte patru goluri s-au marcat în partea a doua a întâlnirii. Artur Ciontoş a dus Zalăul în avantaj în minutul 53, iar în minutul 61, Radu Pop a majorat diferenţa. Cristian Bărbos a reuşit „dubla” pentru băimăreni în minutul 72, însă, cu cinci minute înainte de final, Armătura Old-Boys Zalău a beneficiat de o nouă lovitură de pedeapsă. Penalty-ul a fost transormat de Grigore Păşcuţă, cel care activează şi la Cetatea Buciumi, formaţie promovată în Liga a IV-a în această vară.
Armătura Zalău: Titus Copceac, Sorin Chifa, Florin Vaşvari, Adrian Bob, Alex Tamba, Dinu Costina, Ioan Meleg, Cosmin Sabou, Artur Ciontoş, Grigore Păşcuţă, Silviu Sebeni, Jean Chiş, Vasile Gavriş, Viorel Crişan, Feri Tukyogy, Adrian Sturz, Florin Pop, Laţi Ernst, Radu Pop şi Lorin Latiş. Antrenor Vasile Stâncel.
Sport Team Baia Mare: Edi Costin, Cristian Măgurean, Vasile Terec, Alain Serge, Virgil Raţiu, Daniel Lupuţi, Sergiu Fagi, Rareş Pop-Popescu, Bogdan Trif, Bogdan Bîrle, Cristian Bărbos, Florin Florea, Ionuţ Şimon, Daniel Gheighiş, Cristian Bogdan şi Ioan Marchiş (antrenor).
Sursa foto: actualmm.ro

One Thought to “Armătura Zalău câştigă şi după zece ani de la desfiinţare”

  1. Tăunu

    S-a dus industria Zalăului, s-a dus şi Armătura la fotbal !

Leave a Comment