Ionuţ Cormoş
În urma întâlnirii conducerii Primăriei Zalău cu directorii instituţiilor de învătământ, aceştia din urmă au fost informaţi că sumele solicitate pentru reparaţii curente sunt şi se pot aloca de la bugetul local. Directorii au datoria să ducă la bun-sfârşit reparaţiile curente sau achiziţiile, pentru care s-au solicitat sumele respective. Aşadar, aproape 510.000 de lei sunt alocaţi reparaţiilor curente instituţiilor de învăţământ. Fiecare director de instituţie îşi va putea expune problemele existente în unitatea pe care o conduce, urgenţele, dar şi propunerile existente. “Există unităţi de învăţământ care necesită reparaţii capitale. Discutăm atât de sălile de curs, cât şi de sălile şi terenurile de sport care trebuie, în unele locuri, complet reamenajate şi reabilitate. Vom aloca, doar pentru reparaţia clădirilor, 1.283.000 de lei. Nu este o sumă mică, însă directorii au datoria de a face aceste achiziţii sau reparaţii curente. Nu vreau ca la începutul anului şcolar să aud părinţi nemulţumiţi, care să vină de acasă cu vopsea şi pensule să pregătească sălile de clasă”, a spus Ionel Ciunt.
Tot la capitolul investiţii, conducerea Primăriei Zalău a inclus în Strategia de dezvoltare pe termen mediu 2016-2023 şi construirea unei creşe şi a unei grădiniţe noi în cartierul Brădet pe strada „Alexandru Lăpuşneanu” şi respectiv Aleea „Despina Doamnă”.