Activitatea de ridicare va fi în responsabilitatea administratorului drumurilor,mai exact a primăriilor. Astfel, potrivit actelor normative,ce vor promovate cel mai sigur prin Ordonanță de Guvern, se vor ridica doar mașinile parcate neregulamentar și care îngreunează circulația celorlalte categorii de participanți la trafic.
Concret,polițiștii vor ridica vehicululele staționate pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mică de 15 metri înainte și după acestea.
OV
Vin zile grele pentru acei șoferi care nu își vor parca regulamentar autoturismele întrucât Poliția dorește să facă ordine în acest sens. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat două acte normative prin care se reglementează procedura de ridicare a mașinilor și se introduce ca regulă interzicerea parcării pe trotuar.
Acum legea nu permite ridicarea mașinilor decât de pe partea carosabilă nu și a celor care staționează pe trotuar. Pe cele de pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 10 metri înainte de acestea, din intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 10 metri de colțul intersecției.
Nici mașinile parcate în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația vehiculelor, pe pistele obligatorii pentru pietoni și/ sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare, pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai, pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene,nu vor scăpa de a fi ridicate.
Pe de altă parte, nu se vor mai ridica mașinile atunci când sunt persoane înăuntru sau atunci când conducătorul auto se prezintă la locul unde a parcat până ca mașina să fie ridicată. În acest caz va exista o taxă doar pentru ridicare, nu se va plăti și transportul și depozitarea. Vor putea fi ridicate și mașinile parcate neregulamentar pe trotuar sau pe pistele de bicicliști până în prezent se puteau ridica doar cele parcate neregulamentar pe partea carosabilă.
Iar vine vremea lui Fizesan. Trebuie sa-si termine vila.
deja ar fii timpul sa intra legea ca prea multi nesimtiti sant care parceaza unde vrea capul lor ! Amu ar fii bine sa vina o alta firma care pote sa ridice si auto utiliterele !
Ar fi indicat si cinstit ca veniturile rezultate din activitatea de ridicare sa intre in TOTALITATE in bugetul Primariei, pentru a putea face noi locuri de parcare si nu 80 % in buzunarul lui Fizesan sau a altuia.
Alo, se aude DOMNULE PRIMAR, sa nu mai continuati aberatiile de pana acum, creeati cadrul legislativ ca aceasta activitate sa fie facuta de
Citadin, ADP sau Transurbis, prin achizitionarea de mijloace auto care sa serveasca la aceasta activitate.
Firma asta de ridicari e privata sau de Stat? Daca e privata nu-i deloc firesc iar DNA trebuie sesizat.
Se impune ca banii pt ridicari sa intre in fondurile primăriei! Nu sa imbogatim un nesatul si sa tremure chilotii pe noi chiar si când nu incalcam legea. Primăria trebuie sa stabileasca clar cine ridica trebuie sa fie un atribut al municipalitatii nu un sac de bani fara fund pentru un patron. Autoritatile trebuie sa fie cu ochii pe aceasta activitate. In rest, da, sa se ridice atata timp cat avem de a face cu neamuri proaste care isi bat joc de pietoni si biciclisti!
Da locuri de parcare avem ???? Cretinilor !!! Oferiti naibii conditii si apoi veniti cu legi deastea! Faceti locuri de parcare pentru toata lumea si nimeni nu va avea avea de comentat cu privire la legea asta.