Veşti bune sosesc din “vistieria” Europei pentru cei care doresc să înceapă o afacere, indiferent că sunt salariaţi ori şomeri. Programul “România Start-Up Plus” a demarat şi poate fi consultat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE). Suma pe care o pot primi cei interesaţi poate ajunge până la 40.000 de euro, bani europeni. Data limită de depunere a proiectelor din partea celor interesaţi este 15 august. MFE a lansat, spre consultare publică, Ghidul Programului „România Start-Up Plus”, în valoare de 105 milioane euro din alocarea aferentă Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având ca obiective stimularea antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă, aşa cum se arată în comunicatul instituţiei. Mecanismul finanţării funcţionează din momentul semnării contractului cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește o subvenție în valoare de maximum 24.000 euro, ca primă tranșă de finanțare. A doua tranșă de finanțare, în valoare de maximum 16.000 euro, va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu jumătate din valoarea primei tranșe”, se mai arată în comunicat. Reprezentanţii MFE susţin că acest mecanism de finanțare, în tranșe, reprezintă un pas către o finanțare mai inteligentă, adaptată realității economice şi că sprijinul nu mai este doar un indicator numeric cantitativ, ci devine un instrument de impulsionare a antreprenorilor care înregistrează rezultate în faza incipientă a afacerilor lor.