Adrian Gontariu, aproape de o revenire în voleiul zălăuan

Voleibalistul zălăuan a evoluat ultima dată la formaţia germană, VfB Friedrichshafen, fiind ofertat în această vară de conducerea clubului Volei Municipal

Fără îndoială, Adrian Gontariu este unul dintre cele mai bune produse pe care le-a dat voleiul zălăuan în ultimii 20 de ani. „Goanga”, cum este îi spun cei din lumea voleiului românesc, este un produs al Clubului Sportiv Şcolar Zalău, începând să practice sportul la fileu de la vârsta de 8 ani. A plecat de lângă familie de la vârsta de 13 ani, evoluând la diferite echipe atât din ţară, cât şi din străinătate.
Triplu campion al României cu Deltacons Tulcea, dublu campion cu Tomis Constanţa, dar şi câştigător al Cupei României cu cele două echipe, Gontariu a obţinut o serie de rezultate importante şi cu formaţii din afara ţării. A devenit campion al Poloniei cu formaţia Asseco Resovia Rzeszow, unul dintre cele mai mari cluburi de volei din lume, cu care a reuşit să câştige şi argintul în Cupa CEV în sezonul 2011 – 2012.
VfB Friedrichshafen este un alt club cu renume în lumea voleiului mondial, cu care Gontariu a devenit triplu campion al Germaniei, dar şi câştigător al Cupei Germaniei.
În sezonul 2008, Adrian Gontariu a revenit în voleiul zălăuan, dar pentru o perioadă scurtă de timp, doar un sezon, echipa purtând la acea vreme denumirea de Remat Zalău.
După o carieră impresionantă, cu numeroase trofee şi medalii, unul dintre cele mai bune produse din istoria voleiului zălăuan pare dispus să revină definitiv acasă.
Conducerea Volei Municipal Zalău i-a înaintat jucătorului o ofertă, în limita bugetului de care dispune clubul, iar voleibalistul ia tot mai mult în calcul un transfer la vicecampioana României. De altfel, jucătorul a şi declarat că are suficiente trofee şi medalii câştigate în carieră, principala sa opţiune fiiind în acest moment de a petrece cât mai mult timp alături de familie.
Directorul clubului zălăuan, Marcel Doru Ţârle, ne-a confirmat faptul că s-au purtat tratative cu Adrian Gontariu, însă, nu a ascuns faptul că ofertele pe care le-a primit de la cluburile din străinătate sunt mai tentante decât cea oferită de clubul zălăuan.

3 Thoughts to “Adrian Gontariu, aproape de o revenire în voleiul zălăuan”

  1. Ben

    Colaborare în timpul liber! Selectăm colaboratori pentru o companie dezvoltare internet gratis. Nu cumpărați și nu investiți nimic! Avem dovada plății comisioanelor! Cereți acum detalii la adresa de email:commhubb.best73@gmail.com

  2. Povesti ,smenuri la un jucator expirat ! Cat revine parandarat ?Cota lui ? Maxim 1500 de euro la ac ora !

  3. vkaicu

    Ana M. ai facut sport vreodată…??

Leave a Comment