Plata cu cardul la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi posibilă până la începutul lunii septembrie, în toată ţara, rezultă din declaraţia ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Întrebată când se va putea face în toată ţara plata cu cardul la Trezorerie, Anca Dragu a spus că în câteva zile acest lucru va deveni posibil în judeţele Galaţi şi Timiş.
„În acest moment au fost semnate contractele şi se achiziţionează POS (Point Of Sale – terminalul pentru transferul electronic de fonduri) în cele două judeţe, şi este o chestiune de câteva zile până când, într-adevăr, ele vor fi efectiv operaţionale. Achiziţia aceasta pentru acest serviciu pentru plata cu cardul s-a făcut diferenţiat pe ficare regiune a ANAF. Practic Galaţi şi Timişoara au fost cele mai avansate”, a spus Dragu.
Aceasta a precizat că în câteva săptămâni urmează să fie implementat acest serviciu şi în celelalte regiuni ale ţării. „Urmează într-un termen foarte scurt, de câteva săptămâni, şi celelalte regiuni ale ţării (…) Practic luna septembrie este luna în care se vor face plăţile pentru trimestrul trei. Până la începutul lunii septembrie toată ţara va avea această posibilitate, de a oferi servicii de plată cu cardul, la ANAF”, a conchis ministrul Dragu.