Foarte multe activități non-profit au nevoie de sponsorizare, pe langă alte forme de finanțare, cum ar fi cotizațiile membrilor, contribuțiile simpatizanților etc. Problema cea mai mare în România este aceea că nu foarte multă lume se implică în această activitate, deși conform Codului fiscal sponsorul beneficiază de credit fiscal. Ce este creditul fiscal? Creditul fiscal este suma care este permisă de lege să fie scazută din impozitul pe profit datorat statului. Cu alte cuvinte, dacă o socieate comercială datorează statului 100 lei, iar creditul fiscal este de 20 lei, societatea care beneficiază de acest credit va plăti la bugetul de stat diferența de 80 lei. Care sunt societățile comerciale care beneficiază de credit fiscal? Sunt acele societăși care au profit și sponsorizează activități sportive, culturale, religioase etc., așa cum sunt prevăzute în Legea 32/1994 privind sponsorizarea. Care este suma care poate fi alocată pentru sponsorizări? Această sumă se determină ca fiind minimul dintre 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit. Așadar, o societae comercială care are profit poate să sponsorizeze activități cuprinse în Legea 32/1994 fără ca să plătească nimic în plus, deoarece cu suma sponsorizată și încadrată în limitele de mai sus prezentate, va plăti mai puțin bugetului de stat. Nu există nicio cheltuială suplimentară! În schimb poate contribui la activitățile la care dorește. De altfel, acesta este și scopul legii sponsorizării. Sigur, aceste lucruri sunt cunoscute de multă lume, dar am ținut să le reamintesc inspirat fiind de un prieten care spunea că foarte multe societăți, deși cunosc aceste facilități fiscale, nu le utilizează. De ce? Unii din comoditate, alții nu doresc să se complice, altora nu le pasă și multe, multe alte motive. Și este păcat! Este păcat, deoarece nu cred că nu există o pasiune pentru una dintre atâtea activități care pot fi sponsorizate: pentru sport, indiferent de ramura sportivă, pentru a sponsoriza o carte sau un spital, un cămin de bătrâni sau de copii etc.
Îndemn pe toți cei care au posibilitatea de a sponsoriza să o facă, fiindcă oricum vor plăti aceeiași sumă, dar sponsorizând faci un act de caritate sau ajuți o activitate care și pe tine te pasionează, mai ales că există și cadrul legal necesar.
Alexandru Tamba