Un accident de circulaţie s-a produs luni, 27 iunie a.c., la ora 19.30, pe Drumul European 81, la coborâre pe Meseş. În urma evenimentului, o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că o femeie de 24 ani, din Satu Mare, conducea autoturismul pe direcţia Cluj Napoca-Zalău, iar la coborâre pe Meseş, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă, carosabilul fiind umed, a derapat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 59 ani, din Zalău.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea femeii.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.