În week-end-ul 17-19 Iunie , baza de hipism de la Herneacova (40 de km de Timişoara) a fost gazda unui extrem de interesant festival, muzical şi nu numai, aflat la cea de-a doua ediţie. Pe cele două scene, dintre care una în aer liber, au fost invitaţi să concerteze artişti de primă mână, atât din ţară, cât şi din străinătate: BEBE (Spania), YOAV (Israel), AKUA NARU (SUA), ADA MILEA, ŞUIE PAPARUDE, GRIMUS, GOLAN, ROBIN AND THE BACKSTABBERS, ALTERNOSFERA, ALEXANDRA UŞURELU, MOONLIGHT BREAKFAST, EMERIC IMRE, TEO MILEA, MIRCEA BANICIU, FĂRĂ ZAHĂR, BECK CORLAN, LES ELEPHANTS BIZARRES, ŢAPINARII, MIRCEA VINTILĂ, BASSKA, THE DIFFERENT CLASS, BRUM, THE CASE, SONATIC şi NOPAME. De asemenea, programul de festival a mai cuprins şi 3 spectacole de teatru, pentru iubitorii mai mari şi mai mici deopotrivă.
Acest festival s-a dovedit a fi o veritabilă piatră de încercare, încă de dinainte să înceapă, atât pentru organizatori, cât şi pentru trupe şi public. Vremea capricioasă, concretizată în puternice averse, culiminând cu grindină în zilele de Vineri şi Sâmbătă, a dat peste cap programul festivalului, mulţi dintre noi amintindu-ne de experienţa din prima zi a ediţiei de anul trecut a festivalului Electric Castle. Numai în pielea celor care au stat la cort să nu fi fost! În special programul zilei de Vineri a fost puternic afectat de condiţiile meteorologice neprielnice, astfel încât concertul trupei ALTERNOSFERA, una dintre cele mai aşteptate ale festivalului, a fost mutat pentru noaptea de Duminică, rezultat al unor eforturi apreciative din partea trupei. Dincolo de aceste inconveniente şi de întărzierea de peste 3 ore cu care a fost decalat programul în ziua de Sâmbătă, merită apreciate la modul superlativ eforturile organizatorilor de a depăşi handicapul intemperiilor, prin aducerea de baloţi de fân uscat pentru o oarecare oază de confort şi împrăştierea de criblură pentru a fi pietruite poteci în zona de agrement, precum şi prin remedierea dificultăţilor legate de transportul în comun asigurat … pentru că organizatorii au oferit posibilitatea transportului gratuit de la şi către Timişoara. De asemenea, ofertele de entertainment şi cea culinară au fost dintre cele mai diversificate şi bine puse la punct pe care le-am văzut până acum, printre zecile de festivaluri la care am luat parte până în prezent. Toate aceste aspecte, precum şi cadrul natural minunat, au contribuit la o experienţă de neuitat pentru mine şi ar putea reprezenta exemple pentru organizatorii de concerte şi festivaluri setaţi pe înavuţire în detrimentul minimului confort al publicului. Cred că cuvântul care ar putea descrie cel mai bine experienţa de la Herneacova este „diversitate”.
Au fost peste 100 de artişti. Au fost peste 10.000 de spectatori, care s-au bucurat din plin de „experimentul eco-friendly” al festivalului, s-a cântat timp de aproximativ 30 de ore, în condiţii excepţionale de sonorizare şi de scenotehnică (cel puţin pe scena în aer liber), am avut posibilitatea să ne plimbăm cu biciclete puse la dispoziţie de organizatori, am avut posibilitatea să ne încărcăm bateriile atât la propriu cât şi la figurat. Toate aceste aspecte, precum şi aprecierile publicului, mă fac să cred că ediţia a treia a Music Travel Festival se anunţă încă de pe acum una spectaculoasă şi, aş îndrăzni să spun, chiar inovativă pentru piaţa de festivaluri din România. Mă-nclin!
Tudor Bolgar