Procurorii jibouani l-au trimis în judecată pe lozneanul de 26 de ani acuzat că a violat şia tâlhărit o femeie de 85 de ani din aceeaşi localitate.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, Virgil Mihalka a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate P.I. şi „prin acte de violenţă fizică a încercat să îşi însuşească bani de la aceasta”. Mai apoi, spun anchetatorii, „prin acte de constrângere fizică şi neţinând cont de împotrivirea fizică a persoanei vătămate, a întreţinut raporturi sexuale normale cu aceasta”. Agresorul nu s-a mulţumit cu atât, aşa că i-a sustrat femeii un telefon mobil în valoare de 100 de lei, aflat pe un scaun lângă patul bătrânei. A încercat să îşi piardă urma, fugind în judeţul Cluj. A revenit în Sălaj şi la scurt timp a fost identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore. În 3 iunie, bărbatul a fost arestat pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.