Fie că suntem de la sat, de la oraş sau din capitala de judeţ, noi, alegătorii dar şi cei care, cuprinşi de lehamite sau deznădejde, am refuzat să mai alegem, îţi trimitem, domnule primar, o scrisoare. O vei găsi pe biroul tău: să o citeşti în prima zi a primului sau a noului tău mandat. Că tot te-am ales, indiferent unde eşti poziţionat şi pe cine reprezinţi, indiferent cum eşti îmbrăcat politic, te rugăm, noi, cei care aşteaptă de zeci de ani să se schimbe ceva şi în viaţa lor: fii, dacă poţi, şi al nostru! Te-am ales şi pe tine, cel care ai mai fost, dar şi pe tine, cel care vii în Primărie în locul celui pe care nu l-am mai vrut şi, dacă vrei să nu ai şi tu soarta celui care pleacă, asta în cel mai bun caz (pentru că mai sunt şi alte modele de sorţi mult mai negricioase, care te pot ridica de pe fotoliu) fii în slujba noastră măcar cu jumătate din minte, puteri, interes şi disponibilitate. Măcar atât, şi tot ar fi bine! Aruncă, te rugăm, o privire în oraşul, comuna sau satul peste care oamenii te-au pus comandant.
Du-te din casă în casă, când poţi şi ai vreme, şi stai de vorbă cu oamenii. Mulţi sunt atât de bătrâni încât nu vor putea să vină ei la tine, să-ţi spună ce vor, ce-i doare. Întreabă-i, pentru că nimeni, niciodată, nu-i întreabă nimic! Lasă-i şi pe tineri şi pe bătrâni, dar şi pe cei mici, să-ţi spună ce vor, pentru că de multe ori ştiu mai bine decât toată primăria la un loc ce le lipseşte şi ce e bine să se facă, folosind puţinii bani din vistierie. Aruncă o privire şi pe la ăia care urlă de pomană, că îţi dau bani europeni ca să faci drumuri, canalizări, să faci un loc în care să vină filme, spectacole, să se audă aplauze şi râsete. Ştii câte primării au obţinut, pe una dintre cele mai importante şi grăsane submăsuri – 7.2 reabilitare drumuri – anul trecut? Două primării. E doar un exemplu de submăsură din câteva zeci, nu avem spaţiu să le enumerăm pe toate. Cum de ăştia au primit bani europeni pentru aşa ceva, prin această submăsură iar alţi 50 nu?
Prin insistenţă, ambiţie şi o documentaţie beton, muncită şi gândită ca la carte. În condiţiile în care fiecare primar e nu doar liber ci de-a dreptul obligat să depună astfel de documentaţii, să le întocmească corespunzător, nu doar să se prefacă că depune ca să mai bifeze în agendă un “ştiţi…noi am încercat da nu s-a putut”. Pentru căminele culturale şi pentru frumuseţile comunelor ştiţi câţi au primit bani europeni? Trei comune. De ce? Pentru că doar aceste trei comune şi-au dat interesul aşa cum trebuie, cu adevărat, prin aleşii lor. Doar trei primari au dat cu pumnul în masă, s-au tăvălit pe covor, au răcnit, au transpirat, au stat nopţile cu ochii în tavan şi i-au strâns de gât pe cei de care depindea totul. Doar ei nu au plecat de pe la ăştia, de împart banii, decât în momentul în care au avut ce să le arate oamenilor. Dovada că s-au zbătut pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună, pentru un trai ca în Europa secolului în care, cică, trăim. Zeci de sate se zbat în sărăcie, sunt lipsite de canalizare şi apă curentă, drumurile sunt de fapt nişte cărări în care piciorul îţi intră până la genunchi. Copiii ajung la şcoală cu greu, mai ales toamna şi iarna, noroiul le ajunge la ghiozdane. Mulţi nu au un loc de joacă, nu primesc din partea primăriei niciodată, nimic. Nu există parcuri, flori, un loc amenajat care să arate altfel decât un drum prăfuit sau o intersecţie uitată de timpuri, în paragină, magazine mai de Doamne –ajută, un loc în care şi oamenii care nu locuiesc la oraş să se poată bucura, să simtă că trăiesc, să vadă şi altceva decât câmpul, sapa şi curtea găinilor.
Ajutaţi-i, stimaţi vechi sau nou-aleşi, faceţi-vă datoria măcar pe jumătate iar oamenii se vor bucura şi vă vor mulţumi. Faceţi în aşa fel încât să nu mai rămânem la final de an, la judeţ, cu bani necheltuiţi, faceţi la oraşe şi în comune să se simtă viaţa şi nu doar datoriile, dezamăgirea şi necazurile. Bani sunt, luptaţi-vă pentru ei dacă şi oamenii s-au urnit din case, plini de speranţă şi v-au dăruit votul şi încrederea lor. Nu e uşor, însă pentru cei care vor continua în ritmul existent în multe locuri din judeţ, aproape inexistent, va fi nu greu, ci imposibil să reuşiţi să realizaţi fie şi doar câteva din promisiunile gogonate pe care fiecare, cu mic cu mare, le-aţi făcut prin campania electorală. Exemple în ţară sunt cu zecile, aplecaţi privirea, urechea şi dorinţa la ele, şi faceţi şi pentru judeţul nostru, ajuns din păcate către coadă, lucruri asemănătoare. Şi, ştiţi, domnilor primari, nu merităm să fim acolo! Sălajul este, dincolo de tot şi de toate, un judeţ căruia destinul i-a rezervat vremuri mai bune, trebuie doar ca aceste vremuri să fie ajutate şi sprijinite să poată veni! Nu ne interesează glasurile (aceleaşi!) care ne acuză că suntem “populişti” şi că visăm aiureli.
Suntem aşa, în accepţiunea celor care prin astfel de concepţii şi vorbe, îşi acoperă propriile neputinţe, dezinteresul şi interesul deopotrivă, furăciunea sau şiretenia. Şi nici că ne pasă de părerea lor. Pentru oamenii cărora le suntem datori cu sprijin şi susţinere, tot ce am spus şi vom mai spune de acum înainte zilnic, sunt şi vor fi adevăruri simţite pe propria lor piele! Tot zilnic.
Îi doare în kur !