Unul dintre duelurile memorabile din handbalul feminin românesc rămâne cel dintre Gheorghe Tadici şi Mariana Târcă, doi dintre coloşii handbalului românesc. Tadici şi Târcă se vor duela din nou începând din toamna acestui an, deoarece fosta internaţională a fost numită antrenor principal al Coronei Braşov. Mariana Târcă a fost confirmată în această funcţie în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ce a avut loc în cursul zilei de marţi.
Mariana Târcă îl succede pe Bogdan Burcea în funcţia de antrenor principal, cel care va antrena în sezonul viitor SCM Universitatea Craiova. Numirea antrenoarei braşovene pe banca tehnică a echipei Corona vine la câteva zile după ce aceasta a obţinut titlul de campioană naţională cu echipa de junioare II din cadrul clubului.
Târcă a mai antrenat Corona Braşov până în 2013, când a fost înlcouită cu Aurelian Roşca, iar în perioada 2000 – 2004 a antrenat Oltchim Râmnicu Vâlcea.
–