După ce a devenit în premieră campioana judeţului Sălaj, Unirea Mirşid a câştigat sâmbătă şi finala Cupei României, învingând cu scorul de 6 – 3 Rapid Jibou, după executarea loviturilor de departajare.
Unirea Mirşid şi Rapid Jibou s-au întâlnit sâmbătă pentru a treia oară în acest sezon, de această dată în finala Cupei României, desfăşurată pe Stadionul Municipal din Zalău. Chiar dacă Mirşidul a câştigat titlul judeţean, echipa pregătită de Marius Cozma vroia să intre şi în posesia celuilalt trofeu, în timp ce Rapid Jibou a sperat să câştige singurul trofeu rămas în joc.
Partida a fost echilibrată de la început până la finalul celor 120 de minute, iar în finalul reprizelor de prelungiri, ambele echipe au avut şansa de a înscrie golul victoriei.
Scorul l-a deschis Rapid Jibou, prin Marius Haiduc, care l-a învins pe portarul Marcel Petcu cu un şut din marginea careului. Şase minute mai târziu, Ionuţ Mureşan a restabilit egalitatea, după o pasă perfectă primită de la mijlocaşul Mihai Bode. Acesta a fost scorul primei părţi, dar şi al reprizei secunde, ajungându-se la cele două reprize de prelungiri.
Tot Rapid Jibou a fost echipa care a înscris prima şi în prelungiri, în minutul 92, prin Alexandru Turcu, care a reluat mingea cu latul în plasă din şase metri, după o pasă primită de la Romulus Gherman. Trei minute a durat bucuria jibouanilor, fiindcă Maior Istvan a profitat în minutul 95 de o repsingere greşită a portarului Adrian Noţigan şi a trimis mingea în plasă, balonul lovind bara transversală înainte de a pătrunde în poartă.
Jucătorii echipei din Mirşid au fost mai concentraţi la loviturile de departajare, Toth Karoly, Maior Istvan, Radu Blaga şi Sebastian Moroti reuşind să-l învingă pe portarul Noţigan.
De cealaltă parte, doar Alexandru Turu a reuşit să înscrie pentru Rapid Jibou. Lovitura executată de Haiduc a trecut peste transversală, iar execuţia lui Marius Mureşan a fost apărată de portarul Petcu.
Scorul la general a fost 6 – 3 pentru Unirea Mirşid, după 1 – 1 la finalul celor 90 de minute şi 2 – 2 la sfârşitul celor două reprize de prelungiri.
Unirea Mirşid: Marcel Petcu – Sergiu Bereschi, Radu Blaga, Sebastian Moroti, Ciprian Bărnuţ, Toth Karoly, Mihai Bode, Maior Istvan, Ionuţ Mureşan, Raul Iliese (min. 75, Viorel Chende) şi Ciprian Pavel. Antrenor: Marius Cozma
Rapid Jibou: Adrian Noţigan – Vlad Lazăr, Alin Mureşan (min. 72, Romulus Gherman), Marius Mureşan, Rareş Pintea, Alexandru Turcu, Bogdan Rus, Vlad Buda, Marius Haiduc, Mihai Brînduşe şi Andrei Teglaş (min. 57, Mihai Molnar). Antrenor: Marius Muntean