Liceenii din 38 de unități de învățământ din țară se întrec, în perioada 10-12 iunie, la Zalău, în cadrul etapei naționale a celei mai ample competiţii de dezbateri din Europa Centrală şi de Est, „Tinerii Dezbat”.
Sălajul nu este reprezentat, întrucât niciunul dintre cele trei echipaje participante la etapa regională nu a reuşit calificarea în faza superioară.
Învingătorii vor fi stabiliţi în urma sesiunilor de dezbateri pe următoarele teme: Educţia civică er trebui să fie materie obligatorie în programa şcolară pentru liceu? Ar trebui aplicate măsuri de toleranţă zero pentru actele de discriminare din şcoli? Drepturile copilului ar trebui să fie obiect de studiu pentru toţi elevii?
Competiţia este derulată de Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică şi Romanian-American Foundation.
Startul celei de-a şaptea ediţii a concursului naţional „Tinerii dezbat” a fost dat în luna martie, în întrecere înscriindu-se 293 de unităţi de învăţământ. „Tinerii Dezbat” este un campionat national de dezbateri educationale initiat in 2009 de Ministerul Educatiei si partenerii sai. Anual, peste 450 de elevi si profesori se inscriu intr-o competitie a intelegerii si a promovarii valorilor democratice prin dezbateri argumentate, un exercitiu al unei atitudini deschise catre diferente sociale, etnice si de gen.
Concursul aduce mişcarea de dezbateri la amploarea pe care o are în majoritatea ţărilor democratice cu bune practici în domeniul educaţional şi continuă iniţiativa de a intări educaţia deliberativă în licee prin dezvoltarea competenţelor de predare folosind instrumente din dezbaterile academice.