Comitetul Executiv din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a stabilit în urmă cu o săptămână ordinea desfăşurării celor 21 de meciuri de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, fază în care se vor duela cele 42 de campioane judeţene.
Unirea Mirşid, campioana Sălajului, urmează să întâlnească în cele două partide de baraj campioana judeţului Maramureş, însă, în judeţul limitrof, câştigătoarea Ligii a IV-a se va decide abia sâmbătă. În campionatul din Maramureş, echipele din eşalonul patru sunt împărţite în două serii: Nord şi Sud. În Seria Nord s-a impus Avântul Bârsana, iar Seria Sud a fost câştigată de Viitorul Ulmeni, cele două echipe urmând să joace sâmbătă, începând cu ora 17, finala la nivel de judeţ. Potrivit unor surse apropiate celor două echipe, prima şansă la victorie o are Viitorul Ulmeni.
Reamintim că meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a se desfăşoară, la fel ca anul trecut, în două manşe, tur-retur, primul meci fiind programat în data de 18 iunie, la Mirşid, iar al doilea, o săptămână mai târziu, în deplasare.