Aproape 250 de primării din toată ţara, acceptă în prezent plata cu cardul online a taxelor şi impozitelor locale prin intermediul platformei ghiseul.ro – Sistemul Naţional Electronic de Plată Online, în creştere cu peste 30 la sută faţă de finalul anului trecut, acoperind peste 80 la sută din populaţia urbană şi bancarizată. „În aprilie, incidenţa plăţilor cu cardul a taxelor şi impozitelor locale a crescut cu 330 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a simplificării credenţialelor (înregistrarea în vederea achitării cu cardul a taxelor şi impozitelor locale)”. Contribuabilii au realizat în primele patru luni din 2016 aproximativ 76.000 de plăţi cu cardul pe ghiseul.ro, în valoare totală de peste 21 milioane de lei. „Nu este o sumă mare, dar este în creştere. Trebuie să menţionez că gradul de folosire al instrumentelor electronice în România comparativ cu alte ţări este mai scăzut, competenţele digitale pe medie este cu mult sub media europeană şi, în acest sens, mai este nevoie de multă educaţie şi de multă promovare”, spune Marius Bostan, şeful Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI). Peste 115.000 de contribuabili şi-au activat contul pe www.ghiseul.ro în perioada 2011- 2016, putând plăti impozitele şi taxele locale online cu orice card. În plus, ei pot plăti taxele şi impozitele locale pentru alte proprietăţi deţinute pe teritoriul României, cu condiţia ca municipalitatea pe raza căreia se află proprietatea să fie înrolată în sistem. Zălăuanii sunt şi ei încântaţi de această modalitate de plată, verificată deja în ceea ce priveşte banii care merg către Primărie, astfel încât tot mai mulţi cetăţeni aleg să scape de cozile de la ghişee şi să-şi achite online impozitele locale dar şi amenzile prin intermediul site-ului ghiseul.ro. Aceasta, cu atât mai mult cu cât acum o pot face mai simplu. Pentru a intra în posesia datelor de acces la platformă respectiv la numele de utilizator şi parolă, cetăţenii nu mai trebuie să se deplaseze la Serviciul de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei. Datele de acces în sistem pot fi obţinute în doar câteva minute, prin introducerea CNP-ului şi a datelor de pe cardul bancar personal. User-ul şi parola sunt trimise într-un minut pe adresa de e-mail furnizată, după care contribuabilul poate vedea ce obligaţii de plată are şi, mai apoi, să le achite online.