Proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanțul scurt, iar supermarketurile plus funcţionarea în continuare și în weekend, a fost aprobat, miercuri, de Camera Deputaților. Deputații au luat decizia cu 293 de voturi „pentru”. Supermarketurile vor trebui să se aprovizioneze mai mult cu marfă provenită din România, cu carne proaspătă, produse de panificație, legume și fructe în funcție de sezon. Legea- spun iniţiatorii -încurajează şi protejează în acelaşi timp producţia proprie, fermierii, legumicultorii, firmele care produc lactate, brânzeturi dar şi produse zaharoase ori răcoritoare folosind exclusiv materie primă şi mână de lucru românească. Legea a trecut şi de Comisia pentru Agricultură, iar o altă lovitură pentru supermarketurile care aveau obiceiul să taxeze suplimentar producătorii români este faptul că marile magazine vor putea fi închise până la șase luni, dacă mai cer astfel de taxe producătorilor români.
„Am reușit, după o muncă de trei luni și dezbateri de aproape doi ani de zile să dăm votul final în comisie pe această lege. Noi suntem mulțumiți de cum a ieșit. Nu închidem magazinele în weekend. Acea prevedere nu s-a votat, nici măcar nu s-au mai discutat acele amendamente, au fost abandonate”, a declarat deputatul Nini Săpunaru, la terminarea sedinței din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților. Orice taxă suplimentară impusă producătorilor va fi aspru sancționată de către autoritățile române. Cei care nu respectă prevederile acestei legi, retailerii străini vor fi amendați cu amenzi între 100.000 și 150.000 de lei și în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea definitivă a magazinului. Unii retaileri de renume au reacţionat virulent, prin declaraţii ameninţătoare, cum că vor lua în calcul inclusiv posibilitatea de a părăsi piaţa romînească.
Reprezentanţii hipermarketurilor şi supermarketurilor susţin că vor fi probleme şi că legea va duce la “crearea unui mediu economic extrem de ostil pentru retaileri şi chiar la decizia de închidere a unor lanţuri de magazine”.
Nu aşa se protejează produsele româneşti, produsele se vor scumpi. Dacă am intrat în UE, atunci concurenţa trebuie să fie liberă, marfa mai bună şi mai ieftină trebuie să se vândă !
Ei nu asa pe dracu. Nu le mancam destul mizeriile si porcariile? De ce sa nu aibă o sansa si produsele romanesti? Unde sa se vândă daca nu in supermarketuri? Bin e ca bem lapte albastrui din Polonia si Cehia. Vacile noastre nu sunt bune. O lege sănătoasă si necesara. Bravo!
Daca pana acum am avut produse proaste si ieftine, de acum vom avea produse proaste si (mai) scumpe…