Zvonoteca

# Nici bine nu s-a inaugurat, cu surle, trâmbiţe şi vopsele colorate, un frumos magazin de bricolaj de pe dealul Gheorghe Doja din Zalău, că goarna sinistră a falimentului a răsunat între pereţii micului butic. La nici o lună de la deschidere, luni dimineaţa, patroana aduna, umflată de plâns, lacurile şi detergenţii de pe rafturi şi le îndesa în cutii rostind incantaţii şi urări de bine către destinaţii numai de ea ştiute. Micii afacerişti au decis aşadar, înainte să înceapă să bea ceva de pe rafturi, să închidă magazinul, din motive de-a dreptul şocante pentru un municipiu atât de dezvoltat şi modern cum este Zalăul: vânzări aproape de zero. Asta este soarta multor societăţi ori afaceri mici, care încearcă cu greu să supravieţuiască în cea mai înapoiată şi săracă zonă, ca nivel de trai, locuri de muncă şi bani în teşcherea, din întreaga Transilvanie.

# Prin primăria zălăuană umblă vorba că vor cădea câteva capete importante, ce-au păpat până amu, cât se poate de degeaba, salarii bunicele. Și n-ar fi o problemă dacă s-ar schimba ceva în bine, cu folos cum s-ar zâce, da’ la ce ofertă are noul primar de a înlocui vechiul cu noul, tare ne temem că am schimbat la biata Mărie’ numa pălărie’.

8 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Alfaman

    Mda, se inlocuiesc cei care erau in capul mesei cu altii noi. Din nefericire cetatenii „de rand” ,tot cu „firimituri” cazute de la masa bogatilor vor trebui sa se multumeasca.

  2. Alfaman

    Apropos de primul # : se pare ca pariurile, farmaciile au oaresce succes prin urbea asta.Magazinele cu carpe si pantofi(nu ma refer la alea second hand)se pregatesc sa puna lacatul pe minimall-urile de genu. Sau tot plimbat dintr-un spatiu intr-altul negociind o chirie mai mica, insa degeaba. Daca se multumeau cu un adaos comercial mai mic cu siguranta supravietuiau. Dar romanul vrea sa se imbogateasca rapid cu munca infima.

  3. Anonim

    Zalau in curand o sa fie comuna. Pleaca Tenaris si Michelin. ciuntu o sa fie primar la oi si capre, care mai raman dupa ce tinerii pleaca in Cluj si Oradea. IIHHAAA

  4. Anonim

    La Zalau se deschide cel mai mare mall din Ardeal, investitie de 300 mil euro. O sa vina si din Brasov la mall aici, asa a zis ciunt, atrage investitori…

  5. Coralu mamii lor!

    La Prima Marie ar fi cazul sa plece Onutan,Giugrustan,Nishpagescu si inca vreo macar 25 de ciraci ai fostului asa zis edil si in general toate putorile care nu au studiile necesare posturilor care le ocupa…
    Si putoarea aia de Nicora de la Citadin trebuie pensionat!

  6. Anonim

    Sunt angajati in primarie pe neamuri,amante,prietenii,nanasii,rude si dinastii si au facut din acesta institutie un fel de sala de pacanele si bairam.
    Nu trebuie uitat si faptul ca pastrandu-i pe pupincuristii vechii conduceri,astia noi ar putea fi sabotati de fidelii fostului regim……
    Asa ca noul primar va trebui sa se inconjoare de oameni noi si mai ales de directori noi !
    Niciun sef nu ar trebui sa stea pe functie mai mult de 4 ani,ca tampesc de la atata infatuare si maretie!

  7. pt Anonim de la 8.13

    esti bou? pe functii trebuie specialist, iar daca orice gunoi de politician isi pune colegii de partid si neamurile si amantele, ne afundam mai rau in rahat ! politicul ar trebui sa faca ceva pentru comunitate si nu doar pentru ei si cativa din partidul lor,

    1. Pt 10:31....

      Mai Alupigus,bou e fiul lui ma-ta!

Leave a Comment