Daniel Săuca
În ciuda campaniei electorale „atipice”( noile reglementări au interzis candidaților să ofere pixuri, găleți etc.), în Sălaj prezența la vot duminică a fost bună, peste media națională. Nu s-au înregistrat, cel puțin oficial, multe evenimente neplăcute notabile în ziua votului. Au votat aproape 55 la sută dintre sălăjeni, ceea ce e un semnal pozitiv și pentru modul în care vor avea loc următoarele procese electorale, într-o țară în care scârba pentru politică și politicieni ar fi la ordinea zilei. Un alt lucru bun cel puțin în Zalău: au fost destule dezbateri în mass-media, civilizate, între candidați, oricum mult mai multe decât în anii trecuți. De semnalat la lucruri bune și prezența la vot, în Zalău, a premierului Dacian Cioloș. Am aflat astfel, cu oarecare surprindere, că primul-ministru și-a păstrat buletinul/cartea de identitate de Zalău. Rămâne un mister cu cine a votat dl. Cioloș, adică „oameni vizavi” de care speră că pot să facă „din oraşul ăsta mai mult decât este”. „Am votat oameni în care am încredere chiar dacă, drept să spun, m-aş fi aşteptat la mai multă regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidaţi”, a afirmat, la fel de misterios, premierul zălăuan. Rămâne un mister și numărul de votanți din Zalău. Înscriși pe liste la alegerile locale de duminică, conform site-ului Biroului Electoral Central (BEC): 57.581. Vă reamintesc că la recensământul din 2011 au fost numărați 56.202 de zălăuani. La „așa nu”, firește trebuie menționat incidentul de la Năpradea, care nu a influențat însă voturile primite de PSD. Una peste alta, o campanie electorală nesperat de decentă, chiar dacă destui candidați au fost în pană de idei, declarații și soluții (lucru văzut și în „scorurile” acestora), incidente puține, o organizare mai bună a procesului electoral (s-a trezit și BEC-ul cu transmiterea în timp real a prezenței la urne la toate secțiile de votare din țară; oare nu s-a mai gândit nimeni până acum la „tableta inteligentă”?), semn că se poate. Cum au votat sălăjenii duminică, știți deja. Câțiva știau însă de două-trei săptămâni că în Zalău va avea loc „schimbarea”, lucru care, evident, nu s-a afirmat public. Mă miră, în acest context, tactica de campanie a liberalilor în municipiu dar, firește, nu mai contează acum „explicațiile” sau posibilele vinovății. Zălăuanii cel puțin au vrut „schimbare”, ceea ce s-a și întâmplat. Rămâne ca cei aleși să conducă pentru binele public, al comunităților sălăjene. Iar dacă tot se pot întâmpla și lucruri pozitive, bine ar fi ca măcar pentru prioritățile Sălajului (din toate domeniile) să nu mai existe lupte politice inutile, ci înțelegere între toți cei care sunt la frâiele guvernării locale/județene. Nu e imposibil!
Întradevăr, într-un regim putred şi corupt, dacă-ţi vin la vot 55 % dintre alegători, e mare lucru !