Aproape 200.000 de sălăjeni (mai precis 199.436) sunt aşteptaţi duminică, 5 iunie, să îşi aleagă primarii, consilierii locali și consilierii județeni. Sunt noutăţi importante în acest an, menite să uşureze procesul de votare, dar şi să depisteze pe cei care au de gând să voteze de mai multe ori.
Magazin Sălăjean vă spune cum va decurge procesul de votare de duminică, 5 iunie, la alegerile locale. Dacă nu aveţi dreptul să votaţi, atunci nici nu mergeţi la secţia electorală pentru că veţi fi depistat în mai puţin de o secundă, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Tableta inteligentă, “regina” alegerilor
Pentru prima dată în România, la alegerile locale de duminică, 5 iunie, va fi folosit un sistem informatic care va depista în mai puţin de o secundă dacă aţi mai votat şi în altă parte, dacă aveţi drepturi electorale şi dacă sunteţi în secţia de votare de domiciliu. Programul a fost realizat de specialiştii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), împreună cu AEP şi Institutul Naţional de Statistică (INS). Concret, în fiecare secţie electorală va exista o persoană care va folosi o tabletă electronică în care există lista completă a celor care au dreptul să voteze în secţia respectivă. Cetăţeanul îi dă cartea de identitate pe care operatorul o scanează într-un dispozitiv care citeşte Codul Numeric Personal (CNP-ul). Aproape imediat, programul identifică persoana. Pe tabletă va fi scris mesajul: ”persoana cu acest CNP este înscrisă în lista electorală permanentă a acestei secţii, la poziţia cutare”. Cu alte cuvinte, veţi şti exact unde să mergeţi să semnaţi pentru a primi buletinele şi ştampila de vot. Pentru persoanele care au buletin de identitate cu file (modelul vechi) CNP-ul va fi introdus în tabletă manual.
Dacă aţi mai votat şi în altă parte, programul va indica acest lucru, inclusiv secţia unde aţi mai fost şi la ce oră. Echipajele de poliţie prezente vor interveni imediat, iar tentativa de fraudă electorală se sancţionează cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani, ori cu amendă penală. Dacă tableta ”spune” că aţi mai votat şi în altă parte, dar nu este adevărat, preşedintele comisiei va suna la 112 care îi va face legătura cu secţia electorală unde apare că aţi mai votat. După verificări se va decide dacă puteţi vota sau veţi fi dat pe mâna poliţiştilor. În cazul în care vă faceţi nevăzuţi, în scurt timp veţi avea la uşă un echipaj mobil de poliţie care are toate datele din cartea de identitate. În cazul în care la un moment dat secţia de votare se aglomerează, în câteva minute va fi adusă încă o tabletă care să identifice votanţii.
În situaţia în care, pentru o perioadă, comunicaţiile vor fi defecte, votul se va face pe tabletă, iar la reluarea semnalului voturile vor fi automat înregistrate.
Procese-verbale imaculate
Aceeaşi tabletă conţine şi procesele-verbale pe care le completau până acum preşedinţii secţiilor şi care mai aveau erori. De data aceasta, cifrele vin direct din tabletă, iar AEP estimează că sunt excluse greşelile. În 5 iunie, la ora 00.00, se va cunoaşte în proporţie de peste 80 la sută participarea la vot.
Cine poate alege
Au dreptul să voteze persoanele care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă pe 5 iunie. Pot participa şi cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România. Diaspora nu poate vota la aceste alegeri locale. Nu pot participa cetăţenii care şi-au pierdut acest drept prin hotărâre judecătorească şi cei care sunt alienaţi mintal.
Secţia la care votăm
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă. Persoanele care nu se pot deplasa la sediul secţiei din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urnă mobilă.
Ce acte sunt necesare
Pentru a putea vota este necesară oricare din următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare). Aceste documente trebuie să fie valabile în ziua votării. Pentru diplomaţi este nevoie de paşaportul diplomatic sau de serviciu.
Nu sunt probleme în Sălaj
Suma totală alocată pentru alegerile ce vor avea loc, duminică, în judeţul Sălaj, este de 3.349.000 de lei, din care 2.927.000 de lei reprezintă cheltuieli cu personalul, 407.000 cheltuieli cu bunuri şi servicii şi 15.000 de lei cheltuieli de capital. Potrivit autorităților județene, întreg procesul de pregătire a alegerilor locale din 5 iunie se desfăşoară conform graficului, nu există probleme sau dificultăţi majore ori situaţii care să pună probleme organizatorilor sau personalului care va asigura buna desfăşurare a procesului electoral în judeţ.
Cele 312 secţii de votare din judeţ vor avea fiecare câte cinci ştampile cu menţiunea “votat”, puse la dicpoziție de către Ministerul Afacerilor Interne. Vor exista totodată 312 ştampile de control. Tuşierele şi tuşul necesar ştampilării vor fi asigurate de fiecare unitate administrativ – teritorială în parte. Autocolantele ce urmează a fi aplicate pe cărţile de identitate sunt pregătite pentru aplicare.
Reamintim…
• Votăm în 5 iunie, neexistând un al doilea tur de scrutin
• Secţiile de votare sunt deschise de la ora 7 la 21
• Pot vota cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor
• Vor fi 312 secţii de votare în județ
• Pentru tipărirea buletinelor de vot, în Sălaj, s-a folosit o cantitate de 16 tone de hârtie.
Eu nu votez, îi las pe fraieri să voteze, să-i îmbogăţească pe alţii !
Votam sa dam jos ciuntu si gasca de parveniti!
EU voi vota cu singurul candidat capabil sa administreze municipiul ZALAU,nimeni altul decat IOAN DOREL LABO
Castiguri acasa in timpul liber! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige comisioane prin colaborare la domiciliu! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: seiki_2oo7@yahoo.com
CIUNT este schimbarea necesara dupa 12 ani de nerealizari multiple , care se putea face cu un minim interes ( exemplu : bulevardul de la Bradet pana la gara ). Nu va scindati la vot romanii ca iese candidatul ungur !
Leo, iar bagi strambe? Zalauanii nu mai voteaza comunisti never . Ciunt pierde iar