Fantasmagia și Pikaso Events cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca și al Consiliului Județean organizează în perioada 1-5 iunie festivalul dedicat întregii familii. Organizatorii evenimentului vă invită să faceți parte din povestea Lolly Boom ce se va desfășura în Parcul Central.
Aici vor avea loc activități pe care cei mici le vor primi cu brațele deschise: de la dans, teatru, magie la proiecții de film și escaladă. De un foarte mare succes au fost anul trecut atelierele de creație. Copiii au dat dovadă de independență, venind singuri la înscrieri. Anul acesta și părinții vor fi mai implicați în acțiunile ce vor avea loc.
Alături de copii aveți șansa să trăiți cinci zile ca-n basme ori povești. De ce? Pentru că bucuria va fi peste tot în jur, râsetele copiilor adunați în parc vă vor face să simțiți că auziți cea mai minunată melodie pe care ureche umană ar putea să o asculte: inocență, entuziasm, pasiune, încântare, nerăbdare, frumusețe, dragoste și apreciere. Într-un singur cuvânt: fericire.
Copii, veniți de vă distrați. Iar voi, părinți, veniți la festival nu ca să vă retrăiți copilăria, ci ca să vă trăiți maturitatea cu sufletul de copil. Cât un grăunte, tot a mai ramas. Va fi o experiență pe care toți o vom purta mereu cu drag în suflet și în amintiri.
Lolly Boom este la cea de a doua ediție, iar ca umare a succesului de anul trecut și-a prelungit activitatea de la trei zile de sărbătoare la cinci.
Părinții își pot înscrie copii la fața locului sau online accesând website-ul www.lollyboom.ro.