Ploile torenţiale de marţi au inundat peste 20 de kilometri de drumuri comunale şi uliţe din Cristolţ şi au distrus podul construit din tuburi peste Valea Onţii. Potrivit primarului Ioan Cheşeli, şuvoaiele au degradat 10,2 km de drumuri comunale din piatră (Cristolţ-Poiana Onţii şi Cristolţ-Muncel) şi alte 10,5 km de uliţe.
În ceea ce priveşte podul care permite circulaţia oamenilor peste Valea Onţii, acesta a fost distrus în totalitate, astfel că 70 de persoane din Poiana Onţii şi alte 60 din Cristolţ au rămas izolate de lume. Primarul a dat asigurări că echipele de intervenţie vor repune în cursul zilei de joi tuburile.
Contactat, prefectul Marin Niţu ne-a declarat că nu este pentru prima dată când Cristolţul se confruntă cu o astfel de problemă. „Problema de acolo se repetă periodic când sunt precipitaţii mai importante, pentru că autorităţile din comună au optat pentru o construcţie improvizată, din tuburi care se colmatează şi care creează risc de inundaţii de fiecare dată când plouă abundent. O lucrare care nici măcar nu are autorizaţie de construcţie”, a explicat prefectul. Marin Niţu a ţinut să precizeze că a luat legătura cu conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj pentru a trimit în zonă utilajele care să rezolva problema podului.
În plus, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat asigurări că după alegerile locale se va preocupa ca la Cristolţ să înceapă demersurile pentru amenajarea unui pod sigur pentru localnici.
O centralizare a Instituţiei Prefectului arată că în data de 24 mai s-au înregistrat cantități mai însemnate de precipitații în jumătatea estică a județului Sălaj, cele mai importante pagube fiind înregistrate în comuna Cristolț.