După 15 ani petrecuţi în ţara lavandei, Simona Măricean, o tânără în vârstă de 40 de ani, s-a întors acasă, într-un sat din Sălaj, unde a pus pe picioare o plantaţie cu “aur mov”. Grădina ei cu lavandă se întinde, deocamdată, pe 2.500 de metri pătraţi, însă în toamnă şi-a propus să îşi extindă plantaţia pe încă un hectar.
Sălăjeancă la origine, Simona Măricean şi-a petrecut 15 ani din viaţă în Franţa, în regiunea Provence, ţinutul lavandei, la câţiva paşi de cel mai faimos muzeu dedicat acestei parfumate plante – Musee de la Lavande. Acolo, în sudul Franţei, a descoperit lavanda şi lanurile ce se întind pe mii de hectare, dar şi câteva din tainele cultivării preţioasei flori.
S-a întors pe meleagurile natale, la Ileanda, unde a înfiinţat „Grădina cu lavandă”, o cultură ecologică de lavandă ce se întinde pe 2.500 de metri pătraţi. “A fost o cultură experimentală, pentru că doream să văd care sunt cerinţele ei, dacă varietatea aleasă – Lavanda Angustifolia Blue Scent – se aclimatizează bine la condiţiile de sol şi temperatură din Ileanda, dat fiind faptul că terenul pe care se află este la altitudine, iar iarna, temperaturile pot fi extrem descăzute”, povesteşte cultivatoarea. Din fericire, platele au rezistat foarte bine iernii, acesta fiind un motiv în plus pentru ca Simona Măricean să pună în aplicare un plan mai îndrăzneţ, prin care să îşi extindă cultura până la 1,25 de hectare. Proiectele sale pentru viitorul apropiat sunt, însă, mult mai ambiţioase: tânăra întreprinzătoare îşi doreşte să acceseze fonduri europene care să îi permită să lanseze o linie de produse artizanale cu lavandă.
Visează la o plantaţie de trei hectare
Pasiunea ei pentru planta mov a învins toate obstacolele de care s-a lovit în primul an al culturii, an considerat de către cei din domeniu unul “de dezvoltare”. “Este anul în care cultura se sacrifică pentru a se fortifica. În felul acesta, se dezvoltă frumos, tufele devin mari, planta se îndeseşte, iar rădăcina prinde putere”, explică sălăjeanca. Privind înapoi, la greutăţile de care s-a lovit, spune că principalele probleme au fost lipsa forţei de muncă şi a informaţiilor de specialitate în România.
În ciuda acestor greutăţi, este hotărâtă să îşi extindă afacerea. “Intenţia este să ajung la 2,5-3 hectare, dar cu varietăţi de lavandă pentru ulei esenţial, precum şi cu alte plante medicinale. Astfel voi avea materia primă necesară pentru a confecţiona produse manufacturate cu lavandă”, spune cu optimism cultivatoarea în vârstă de 40 de ani. Un astfel de demers curajos va implica şi crearea de locuri de muncă în mediul rural.
În toamna acestui an, când va extinde cultura pe încă un hectar de teren, şi-a propus să înlocuiască, pe cât posibil, munca manuală cu cea mecanizată, pentru a ajunge la o oarecare autonomie în privinţa forţei de muncă. “Anul trecut am avut destul de multe probleme din cauza aceasta. Nu am găsit suficiente persoane care să mă ajute, cultura mea fiind una ecologică, astfel că toate fazele de întreţinere au fost decalate, lucru deloc indicat în primul an”.
Produse artizanale de excepţie
Simona a investit în afacerea ei nu doar pasiune, ci şi foarte multă muncă, toate acestea combinate cu un simţ artistic deosebit. Aşa s-a născut “La Lavande”, o activitate conexă culturii de lavandă, ce presupune confecţionarea manuală a unor obiecte artizanale rafinate. “Lavanda este o sursă inepuizabilă de inspiraţie şi am încercat să materializez toate aceste idei frumoase în produse manufacturate. Începutul a fost timid, însă am descoperit plăcerea de a învăţa să cos la maşină, să fac săpun, să torn lumânări, să fac fel şi fel de decoraţiuni, să le personalizez. Rezultatul a fost unul surprinzător atât pentru mine, cât şi pentru cei din jur”, spune sălăjeanca.
Săculeţii ei cu lavandă au ajuns să parfumeze hotelul de patru stele “Hotel Le Brussel’s” din renumita staţiune de ski Vald’Isere, Franţa, şi peste puţin timp, vor fi comercializaţi în Italia, prin intermediul unui magazin de profil din localitatea Orvieto. “Magazinul face parte dintr-o franciză, fiind cei mai renumiţi în materie de produse artizanale cu lavandă – Lavanda del Lago Orvieto. Este un univers mov, ce fascinează prin culoare şi parfum, principala atracţie a turiştilor din lumea întreagă”.
Ideea dezvoltării unei linii de produse artizanale i-au dat-o prietenii ei din Franţa, după ce le-a făcut cadou primele sale creaţii. “În Franţa, ca de altfel în toate celelalte ţări occidentale, tot ce este creaţie artizanală se bucură de o enormă apreciere. În acest context şi considerând că am capacitatea de a realiza produse “La Lavande” de la A la Z, într-o gamă variată, prietenii mei francezi mi-au spus ca asta poate fi o frumoasă oportunitate de a-mi materializa pasiunea pentru lavandă si frumos”. Din mâinile pricepute ale Simonei au ieşit săculeţi şi inimioare cu lavandă, buchete, ornamente, decoruri originale, săpunuri naturale, lumânări artizanale parfumate, produse de cosmetică şi întreţinere, vaze şi mici piese de mobilier personalizate cu tema “lavandă”.
Fiecare produs este special
Pe toate le face cu drag şi în serii mici, pentru că fiecare produs este special. „Lavanda are o însemnătate aparte pentru mine şi de aceea nu aş putea să o transform într-o pură afacere cu angajaţi şi linie de producţie. Trebuie să fie amprenta mea, să fie produse realizate integral de mine, altfel, cred eu, latura de originalitate La Lavande s-ar pierde”, subliniază cultivatoarea din Ileanda.
Pentru viitorul apropiat, tânăra are în plan crearea unui magazin online,dar şi a unui boutique “La Lavande”, unde să depene poveşti despre planta mov, să organizeze ateliere de creaţie şi să arate cum iau naştere frumoasele produse artizanale.
„Mitul culturii de lavandă fără probleme ar trebui să dispară”
În funcţie de aşteptările fiecăruia, o plantaţie de lavandă poate fi corvoadă sau vocaţie, crede Simona: “O corvoadă pentru cei care vad doar latura câştigului iminent, o vocaţie pentru cei pasionaţi”. Şi asta mai ales pentru că în primul an, munca este extrem de solicitantă, planta supranumită “aurul mov” având nevoie de toată atenţia cultivatorului. “Mitul culturii de lavandă fără probleme ar trebui să dispară. Sunt foarte mulţi care au investit sume mari în plantaţie, doar bazându-se pe acele poveşti frumoase cu lavandă în care câştigurile sunt spectaculoase, dar fără mult efort. În realitate, efortul este mare în special în anul de înfiinţare, mai ales dacă se întreţinerea se face manual. De aceea este ideal să se intervină mecanizat pe cât mai mult posibil, menţinerea culturii fără buruieni fiind primul factor de reuşită de vreme ce lavanda este o mare iubitoare de soare”.
Lavanda nu ar trebui să lipsească din nicio casă, subliniază Simona. Aceasta plantă preţioasă poate fi utilizată ca parfum, ca dezinfectant, deodorant, afrodiziac, insecticid natural ori calmant pentru sistemul nervos, beneficiile sale fiind multiple.
Legenda lavandei
Se povesteşte că Lavandula, care era o zânã foarte frumoasă, blondã şi avea ochii albaştri, se nãscuse între lavandele salbatice de pe muntele Lure. Într-o zi , cãutând un loc pentru a se aşeza cu caietul ei plin de peisaje, zâna se opri în faţa paginii cu Provence şi începu să plângã vãzând acele terenuri sãrace necultivate şi lacrimi fierbinţi de culoarea lavandei au pãtat pagina deschisã. Dorind sã ascundã aceasta micã dramã, zâna şterse ochii ei albaştri, dar se produse un efect contrariu, prin care picãturi fine de lacrimi se mai împrãştiarã încã pe pagina deschisã. Disperatã, zâna trase atunci peste aceastã Provence o mare bucată de cer albastru, pentru a acoperi toate aceste pete! Din acea zi, lavanda creşte pe aceste terenuri şi fetele blonde din acea regiune au in irişii ochilor albaştri paiete de culoarea mov a lavandei, mai ales când la sfârşit de amiazã, in zilele de varã, ele privesc cerul metalic care cade peste câmpurile cu lavandă in floare.
FELICITARI .