Două din cele cinci echipe de majorete care au reprezentat Sălajul la ediţia a noua a Campionatului Naţional de Majorete au ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Peste 1.000 de majorete s-au întrecut, sâmbătă, la Campionatul Naţional de Majorete, ediţia 2016, găzduit de către Sala Polivalentă din Bistriţa. La competiţie, Sălajul a fost reprezentat de către cinci echipe de majorete, două dintre acestea reuşind performanţa de a urca pe prima treaptă a podiumului.
Este vorba despre echipa GL5 a Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” Zalău, antrenor George Nicola, locul I la categoria majorete hobby junioare, şi de cea a Colegiului Naţional Silvania, antrenori Monica Ţârle şi George Nicola, locul I la categoria majorete jobby senioare, ne-a declarat instructorul Roxana Câmpean, care a făcut parte din juriul întrecerii naţionale.
Echipa Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Şincai” s-a clasat pe locul al treilea, fetele de la Alegria, pe poziţia a şaptelea, în timp ce majoretele de la Lollipops Jibou, pe poziţia a noua.
„A fost o competiţie foarte frumoasă, ce a durat de dimineaţă până seara. Atmosfera a fost una incendiară, plină de dans, elemente de acrobaţie, culoare şi pom-poni”, a mai spus Roxana Câmpean.
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Majorete au participat 59 de echipe din 11 judeţe.