Prezenţă numeroasă la prima ediţie a concursului de ciclism, „Sălaj Velor Tur”, eveniment organizat sâmbătă de Consiliul Judeţean Sălaj, în parteneriar cu ADI Sălaj Plus, AS Instinct Team, Centrul de Cercetări Biologice – Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou şi Centrul de Cultură şi Artă Sălaj. 150 de ciclişti din judeţele Cluj, Sălaj, Satu Mare, Alba, Mehedinţi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Braşov, Timiş, Bihor, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Arad şi Constanţa au pedalat sâmbătă pe drumurile judeţului. Printre participanţi s-a aflat şi Alexandru Ciocan, multiplul campion naţional şi cu numeroase participări în competiţiile internaţionale, acesta fiind plăcut surprins de starea drumurilor din Sălaj.
Startul competiţiei s-a dat din faţa Consiliului Judeţean Sălaj, iar startul efectiv, la ieşirea din localitatea Aghireş. Traseul a continuat prin localităţile: Crasna, Hereclean, Crişeni, Benesat, Cehu Silvaniei, Bulgari, Someş-Odorhei, iar finish-ul a avut loc la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou.
„Cred că sunt condiţii şi premize ca Sălajul să intre pe harta competiţiilor ciclistice importante din România. Sper să fie astăzi (sâmbătă, n.r.) o reuşită şi un motiv în plus ca în viitor să organizăm competiţii chiar de anvergură mai ridicată decât aceasta. Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră”, le-a transmis concurenţilor, înainte de start, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.
Concursul a cuprins două trasee: elite amatori masculin, de 120 de kilometri şi cel pentru feminin şi juniori, care a avut o distanţă de 80 de kilometri.
Categoria elite a fost câştigată de Andrei Nechita, urmat pe podium de Lucian Logigan şi Valentin Pleşa. Alexandru Ciocan s-a situat pe poziţia a patra, acesta acuzând o stare de oboseală de la concursurile anterioare, dar şi pentru faptul că a ajuns la Zalău sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4.
Pringer Beata Adrienne a fost câştigătoarea categoriei feminin (18 – 29 de ani), iar la plus 30, pe primul loc s-a situat Adriana Ceauşescu. Categoria de juniori masculin a fost câştigată de Valentin Moroie. Tamaş Benjamin a ocupat prima poziţie la categoria 19 – 29 de ani, iar Marian Frunzeanu s-a situat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria 30 – 39 de ani. În clasamentul categoriei plus 40 de ani, pe primul loc s-a situat Ştefan Morcov.
La desfăşurarea concursului au mai contribuit: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, SC Pază Obiective şi Intervenţie SRL, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Crucea Roşie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Direcţia de Sănătate Publică Sălaj.