Trofeul lor vs. naţionala noastră

Întreg sportul românesc, nu doar lumea handbalului, se poate mândri cu preţiosul trofeu câştigat duminica trecută de campioana României, CSM Bucureşti. Liga Campionilor este cel mai râvnit trofeu, indiferent de sport, iar CSM Bucureşti a obţinut duminică, prin câştigarea acestei competiţii, cel mai mare succes din istoria handbalului feminin românesc la nivel de cluburi. Toate fetele, indiferent de naţionalitatea lor, merită, cu prisosinţă, felicitările noastre, ale celor care le-am privit şi susţinut din faţa televizoarelor.
Lucrurile se schimbă, însă, radical, când vorbim despre această performanţă ca un viitor câştig al handbalului românesc şi al echipei naţionale. Naţionala ţării noastre, calificată la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, nu are niciun beneficiu din acest rezultat.
Când vorbim despre CSM Bucureşti, vorbim despre o echipă în componenţa căreia se află foarte puţine românce, drept dovadă şi numărul mic de jucătoare, doar două, convocate de selecţionerul Tomas Ryde pentru pregătirea Olimpiadei. „Bucureştencele” (e un termen exagerat) au câştigat pentru că au transferat masiv în acest sezon, le-au avut pe nordicele Gullden, Torstensson, Jorgensen, Fisker, pe latinele Martin, Rodriguez şi Pessoa şi pe româncele Manea, Vărzaru, Brădeanu şi Curea, iar dintre ale noastre, doar prima a contat cel mai mult.
Unde este bucuria şi câştigul acestei ţări, după câştigarea torfeului Ligii Campionilor de CSM Bucureşti? Nu poate fi vorba, nici pe departe, de frustrări sau de invidii, ci este vorba de viitorul handbalului feminin românesc, cel care, din păcate, prin astfel de mijloace, va avea tot mai mult de suferit.
Investiţii masive din bugetul statului şi pe termen scurt, cu jucătoare aduse din afara ţării, care, la finalul contractului pleacă spre mai bine dacă li se oferă şansa, fără să aibă niciun regret, sunt exact opusul la ceea ce ar trebui să facem, pentru a avea, în continuare, un viitor cât de cât strălucit la nivel de naţională.
Investim, fără să ne pese de ce va fi mâine în handbalul românesc, în jucătoare străine, în timp ce handbalistele autohtone încearcă să se strecoare, la diferite cluburi, printre „mercenare”.
Copiii legitimaţi astăzi la diferite cluburi nu privesc cu încredere în viitor, văzând invazia jucătorilor străini la noi în ţară, iar dacă aceştia sunt legitimaţi doar de dragul de „a fi la număr”, înseamnă că nu merităm să mai avem valori în sportul românesc şi să facem performanţă la nivel de echipe naţionale.
Acest import masiv de străini, şi nu mă refer doar la handbal, va face ca echipele naţionale ale României să piardă teren de la un an la altul în faţa celorlalte naţiuni. Naţionala feminină de handbal s-a calificat la Olimpiadă, dar viitorul este sumbru dacă se va continua în felul acesta la nivel de ligă. Fotbalul a ajuns, după ani buni, la un turneu final de Campionat European. Nu ştim la care va mai ajunge. Ştim, însă, că tinerii noştri legitimaţi la diferite cluburi, privesc cu ardoare, dar şi cu regret la trofeele ridicate deasupra capului de nişte străini, întrebându-se care sunt principalele motive pentru care românii nu au loc decât într-un număr foarte mic în aceste „hori” ale bucuriei.