„Crosul Rotary” a revenit în prim-plan, după o pauză de patru ani, în acest an desfăşurându-se cea de-a V-a ediţie. Evenimentul organizat de Clubul Rotary din Zalău, la iniţiativa antrenorului Gheorghe Tadici, s-a desfăşurat miercuri după-amiaza, pe Bulevardul „Mihai Viteazul”, participând aproape 800 de elevi de la şcolile şi liceele din municipiu. Competiţia s-a desfăşurat la cinci categorii: clasele V – VI, VII – VIII, IX – X şi XI – XII, dar a fost organizată şi o categorie open, unde au luat startul, printre alţii, handbalistele de la HC Zalău, dar şi foşti atleţi de performanţă. În cura de open a alergat şi atleta Paula Todoran, cel mai bun produs la ora actuală al atletismului sălăjean şi singura sportivă zălăuană calificată la Jocurile Olimpice din luna august, de la Rio de Janeiro. Aceasta a luat startul în cursa de open din respect pentru organizatori, dar şi pentru participanţi, afirmând la final că astfel de evenimente sunt binevenite pentru actuala generaţie de tineri.
„A fost o acţiune reuşită, în primul rând, prin prisma numărului mare de participanţi. Mă bucur că am putut să fiu şi eu alături de ei, pentru a-i încuraja să facă mişcare. Părerea mea este că, la nivel de municipiu, se face tot mai mult sport şi tot mai mulţi tineri conştientizează importanţa mişcării şi a alergării. Ar trebui să avem cel puţin trei, patru concursuri de acest gen într-un an la Zalău, pentru a-i încuraja cât mai mult pe tineri să facă sport. Cred că ar fi o motivaţie în plus de a face mişcare şi pentru tineri”, a afirmat atleta Paula Todoran.
Organizatorii au acordat la final tricouri tuturor participanţilor, iar primii doi clasaţi la fiecare categorie au primit şi câte un trening.