Deşi, cel puţin teoretic, suntem feriţi de nenorociri de acest gen, iată că seismele nu ocolesc nici zona judeţului nostru. Sâmbătă dimineaţa, la ora 6,07, a avut loc un cutremur de pământ al cărui epicentru a fost localizat la graniţa de nord-est a judeţului Sălaj cu judeţul Cluj. Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului menţionează pe site-ul oficial faptul că acest cutremur a avut o magnitudine de 2,4 pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime mică, de doar 2 kilometri. Cutremurul a fost resimţit foarte puțin și în Zalău.
Atât zona geografică, relieful, cât şi carcteristicile geologice ale terenului fac ca acest fenomen de temut să fie unul extrem de rar întâlnit în judeţul Sălaj.
Cutremurele sunt fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie în interiorul Pământului în urma fracturării rocilor supuse tensiunilor acumulate. Suprafaţa de-a lungul căreia rocile se rup şi se deplasează, se numeşte „plan de falie”. Cutremurele din România – cele de origine tectonică – se produc de-a lungul unor falii crustale situate la adâncimi mai mici de 60 kilometri sau la adâncimi intermediare, între 60 şi 200 kilometri adâncime. În România, zona cu cea mai intensă activitate seismică este Vrancea.