Jandarmii sălăjeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de sărbătoarea ”Măsurişul Oilor” din localitatea Pria, judeţul Sălaj, duminică, 8 mai.
Jandarmii vor fi prezenţi la datorie şi vor executa misiuni specifice pentru ca aceste manifestări să se desfăşoare în condiţii optime de ordine şi siguranţă.
Patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetatenilor si vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricaror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială.
Pentru a preveni producerea unor evenimente neplăcute, Jandarmeria atenţionează cu privire la faptul că aceste manifestări care implică un public numeros reprezintă oportunităţi pentru infractori, cetăţenii fiind sfătuiţi să nu ţină la vedere obiectele şi bunurile de valoare, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate, să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţiile în care este necesară intervenţia acestora.
De asemenea, pentru a sesiza faptele de natură să tulbure ordinea şi linistea publică cetăţenii pot apela numărul unic de urgenţă „112” sau dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj la numărul de telefon 0260669722.