Sala de spectacole a Clădirii Transilvania a găzduit joi, 5 mai, o şedinţă festivă organizată de Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” (API) Zalău cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înfiinţare. “Flavia Negrea şi Ioan Lung, în calitate de directori vă urează bun venit la sărbătoarea noastră, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea şcolii care poartă cu mândrie denumirea de Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian. Data de 5 mai 2016 doresc să rămână în amintirea noastră, a tuturor ca o zi specială, nu oficială şi solemnă, ci mai degrabă o zi normală, a bucuriei şi a speranţei pentru viitor”, a precizat în deschiderea evenimetului Ioan Lung – directorul Colegiului Tehnic “API” Zalău. Evenimentul a reunit într-o atmosferă specială: trecutul, prezentul şi viitorul. Este vorba despre absolvenţi ai colegiului, dascăli care au predat în această şcoală, dar şi actuali profesori şi elevi. Printre foştii elevi ai Colegiului API Zalău, prezenţi la eveniment, s-a numărat şi actualul edil al municipiului – Radu Căpîlnaşiu, dar şi Marin Niţu – actualul prefect al judeţului Sălaj care în perioada 1980-1981 a fost profesor de istorie. “Perioada în care am lucrat în această şcoală este cu amintiri plăcute, atât despre profesori cât şi despre elevii acestei şcoli. În timp am urmărit evoluţia acestei şcoli şi pot spune că sunt mândru de această evoluţie de la o Şcoală Profesională de Ucenici la un liceu de elită al judeţului. Putem spune că acest liceu s-a dezvoltat, a crescut. Toate aceste lucruri au fost posibile datorită efortului deosebit, zi de zi, depus de cadrele didactice a acestei şcoli. Rezultatele se văd astăzi” , a precizat prefectul Niţu. Tot în cadrul şedinţei festive, Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului, absolvent al Colegiului API, promoţia 1980, a ţinut să precizeze faptul că pentru instituţia de învăţământ aflată la ceas aniversar există sprijin din toate punctele de vedere pentru ca această şcoală să performeze mai departe. Cu ocazia împlinirii a 70 de la înfiinţare, în perioada 5-6 mai, se desfășoară Zilele Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” (API) Zalău, moment care va fi marcat prin diferite activităţi: şedinţe festive, spectacol festiv, activităţi sportive, ateliere de lucru cu elevii şcolii, expoziţii de pictură şi fotografie.
De precizat este faptul că, instituţia de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1946 sub denumirea de “Şcoala de Arte şi Meserii” din Zalău care pregătea tineri pentru croitorie, menaj, prelucrări mecanice, zidărie, tâmplărie actualmente Colegiul “API”.