Unităţile de cult din judeţ vor avea cale liberă la banii puşi în acest an la bătaie de către Consiliul Judeţean Sălaj pentru finanţarea activităţile de asistenţă socială oferite persoanelor asistate din judeţ. Decizia vine după ce doar şase din totalul celor 28 de solicitanţi au îndeplinit criteriile de eligibilitate, situaţie în care au rămas „neconsumaţi” peste 920.000 de lei din totalul celor 1,2 milioane de lei alocaţi pentru 2016.
Accesul unităţilor de cult la finanţările nerambursabile asigurate de CJ Sălaj a fost îngreunat de modificările legislative. Astfel, potrivit normelor în vigoare, furnizorii pot acorda servicii sociale numai dacă deţin certificat de acreditare, iar serviciile pot funcţiona doar dacă deţin o licenţă în acest sens. Pentru obţinerea acreditării, furnizorii de servicii aveau obligaţia să depună cererile pentru eliberarea certificatului şi a licenţei până cel târziu în 31 decembrie 2015. Au făcut-o doar patru parohii şi două asociaţii, cele ale căror dosare au fost, de altfel, acceptate la finanţare. Alte 22 de unităţi de cult şi asociaţii sociale au solicitat bani deşi nu aveau licenţă de funcţionare a serviciilor acordate.
Lansat în 2008 de către CJ Sălaj, „Programul de finanţare a activităţilor de asistenţă socială prestate de unităţile de cult sau entităţile care acordă asistenţa socială persoanelor cu cu nevoi asistate în judeţul Sălaj” urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a confortului psiho-social în rândul persoanelor vârstnice dependente, afectate de boală, sărăcie şi excluziune socială, care nu se pot gospodări singure şi necesită îngrijire, dar şi în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Sunt eligibile serviciile de asistenţă socială primară acordate la domiciliul asistatului, în centrele de zi ori în cantinele sociale ce funcţionează pe lângă unităţile de cult, dar şi cele acordate în centrele de zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi.
Reamintim că în acest an au obţinut finanţare Societatea Handicapaţilor Zalău (două persoane angajate, 16 beneficiari persoane cu handicap – servicii speciale), Parohia Ortodoxă Română Stârciu (două persoane angajate, 16 beneficiari persoane vârstnice), Parohia Ortodoxă Nr. 1 Şimleu Silvaniei (trei persoane angajate, 21 de beneficiari persoane aflate în dificultate – oferire masă zilnică şi 21 elevi – suport educational şi masă zilnică), Parohia Ortodoxă Română Cizer (două persoane angajate, 16 beneficiari persoane vârstnice), Asociaţia “Prader Willi” (şapte persoane angajate, 45 beneficiari, copii şi tineri cu handicap – servicii speciale) şi Mănăstirea “Sfânta Treime” Bic (două persoane angajate – 15 beneficiari persoane vârstnice).