Direcţia Generală Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Helios“, care vizează prevenţia şi combaterea evaziunii fiscale în perioada sărbătorilor de Paşte, prin controale amănunţite asupra mărfurilor de la intrarea în ţară şi până când acestea ajung la consumatorul final. Verificările inspectorilor Antifraudă vor viza întreg lanţul economic.
În prima etapă – din cele patru etape de desfăşurare a operaţiunii „Helios“, prezentate de Direcţia Generală Antifraudă – când mărfurile intră pe teritoriul României, are loc verificarea documentară, care se desfăşoară în punctele de trecere ale frontierei pentru achiziţiile intracomunitare şi în punctele vamale pentru importuri, cu accent pe Portul Constanţa. Concret, acest prim filtru constă în prelucrarea declaraţiilor vamale în cazul importurilor şi a documentelor de transport rutier de marfă în cazul achiziţiilor intracomunitare, documente care sunt încărcate în aplicaţia informatică „trafic control“.
În cea de-a doua etapă, se vor desfăşura activităţi de control operativ. Mărfurile vor trece printr-un nou filtru, respectiv echipele mobile de control în trafic, care vor verifica dacă, după trecerea de primul filtru, documentele de transport nu au fost modificate. Aceste echipe antifraudă au acces la bazele de date administrate de ANAF, adică la informaţiile din aplicaţia „trafic control“ ale Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi la cele aferente activităţii de analiză de risc.
În această etapă, inspectorii Antifraudă demarează controlul operativ în centrele angro, care se desfăşoară pe două paliere – controlul efectiv, în cadrul căruia se verifică marfa şi documentele prin încrucişare cu informaţiile obţinute în etapele 1 şi 2, şi monitorizarea, care constă în verificarea autovehiculelor care transportă marfa din angrouri către revânzători. Ultima etapă a operaţiunii „Helios“ vizează verificarea modului în care vânzările către consumatorul final sunt fiscalizate.
Ultima operațiune de amploare a inspectorilor antifraudă în Sălaj, intitulată “Venus”, a avut loc în perioada 27-29 februarie. În cadrul acţiunii, au fost efectuate, conform datelor obţinute de la Direcţia Regională Antifraudă Oradea, controale specifice la 16 operatori economici din municipiul Zalău și Șimleu Silvaniei, din domenii de activitate precum servicii de înfrumusețare și comerț cu flori și plante ornamentale. La acea vreme, inspectorii antifraudă au constatat abateri pentru sancționarea cărora au dispus 26 de amenzi contravenționale în valoare totală de 102.300 de lei și confiscări de sume și bunuri în valoare de 1.200 de lei.