Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că o nouă extragere a bonurilor fiscale a avut loc duminică, 17 aprilie 2016, pentru bonurile emise între 1- 31 martie 2016.
În urma acestei extrageri bonul fiscal trebuie să aibă valoarea totală cuprinsă între 615,00 lei şi 615,99 lei şi să fie emis în data de 18 martie 2016. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu 18 aprilie, timp de 30 de zile.
Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.
La nivelul AJFP Sălaj, ca urmare a finalizării procesului de verificare a autenticităţii bonurilor fiscale extrase în anul curent, până în 15 aprilie 2016, a existat un singur bon câştigător.