Nu mai puţin de 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist au fost scoase la concurs de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit unui anunţ postat pe site-ul ministerului. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi până la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare. De asemenea, candidaţii trebuie să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire.
În Sălaj, locurile scoase la concurs nu sunt foarte multe. Este vorba despre patru locuri la Zalău şi şapte locuri la Şimleu Silvaniei, după cum ne-a relatat Silviu Abudănii, purtătorul de cuvânt al Centrului Militar Judeţean Sălaj (CMJS). Cei care doresc să se înscrie, o pot face la sediul Centrului Militar Judeţean din strada Lt. col. Pretorian nr. 100 Zalău, până în data de 29 aprilie. După depunerea cererii, candidaţii vor avea un timp limitat de trei zile în care îşi vor putea pune la punct dosarul, urmând să efectueze vizita medicală la Cluj,şi probele la centrul din Alba Iulia. Acestea vor consta într-o testare psihologică, o probă sportivă şi un interviu final. Mai multe amănunte, dar şi orice alte date suplimentare, pot fi obţinute direct de CMJS, acolo unde se depun şi cererile de înscriere.
Cand veniti in Jibou, pe strada Stadionului, sa vedeti cum trebuie sa se urce cu liftul pe noul trotuar? Sunt mult pensionari acolo, ce-or face? Desteptii de la primarie a betonat strada, de-o sa curga toata apa de ploaie in pivnita la blocuri.