Handbal Club Zalău va susţine mâine, începând cu ora 11, ultimul meci în deplasare din actuala ediţie de campionat. Jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici vor evolua pe terenul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, formaţie clasată pe locul nouă în Liga Naţională.
„Urmează pentru noi un meci la Vâlcea, apoi un meci foarte greu pe teren propriu cu Corona Braşov, după care, aşa cum am mai spus, vom trage linie, vom analiza evoluţia din acest sezon şi vom gândi strategia pentru viitor”, a precizat Gheorghe Tadici.
Managerul zălăuan nu părea foarte încrezător nici înaintea jocului de luni, cu Universitatea Alexandrion Cluj, în faţa căreia, zălăuancele s-au impus cu 35 – 27, după 21 – 9 la pauză.
Pentru a-şi păstra poziţia în clasament, zălăuancele sunt obligate să se impună în Zăvoi. HC Zalău se situează pe poziţia a şaptea în clasament, cu 35 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului opt, care este CSM Craiova şi la un punct în faţa vâlcencelor.
Programul complet al etapei: HCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău, ASC Corona Braşov – HC Dunărea Brăila, CSM Unirea Slobozia – HCM Baia Mare, CSM Ploieşti – Măgura Cisnădie, SCM Craiova – HC Alba Sebeş, HCM Roman – Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti – „U” Alexandrion Cluj.
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Inserco, Total AS, Ady Com, Damco Press. Colaboratori: Cento Group, Hanul Drumeţilor, Brilliant Parc, SC Multicom SRL, Vidalis, Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV, Accent Art, Meseş Security, Spitalul Judeţean Sălaj, Tacon SRL şi PMT Investment.