Transferat în vara anului trecut la formaţia engleză, IBB Polonia London, zălăuanul Marius Ciortea a obţinut în urmă cu câteva zile primul trofeu cu noua sa echipă. Polonia London a învins în finala Cupei Angliei cu scorul de 3 – 2 formaţia Team Northumbria. Echipa lui Ciortea a condus cu 1 – 0 la seturi, după 25 – 18 în actul de debut, iar adversarii au întors situaţia pe tabelă, conducând cu 2 – 1, după ce s-au impus cu 25 – 22 şi 25 – 20 în seturile doi şi trei. Cu o evoluţie mult schimbată în bine în parţialele ce au urmat, voleibaliştii de la IBB Polonia London au reuşit să câştige trofeul Cupei Angliei, impunându-se cu 25 – 20 în actul patru şi cu 15 – 12 în tie-break.
Performanţa obţinută de Marius Ciortea are o semnificaţie aparte, deoarece este prima Cupă a Angliei câştigată de IBB Polonia London în cei 40 de ani de la înfiinţarea Clubului.
„Ne bucurăm cu toţii de acest trofeu, mai ales că este prima Cupă a Angliei pe care acest club o obţine în cei 40 de ani de la înfiinţare. Mă simt bine aici şi cred că voi continua din vară la această echipă. Pentru sezonul următor, conducerea intenţionează să mai transfere câţiva jucători valoroşi, pentru că ne dorim să jucăm în cupele europene”, ne-a declarat Marius Ciortea.
Formaţia zălăuanului are un parcurs bun şi în campionat. Prima ligă din Anglia se numeşte „Super 8”, iar Polonia London a terminat pe primul loc sezonul regulat. În semifinale, echipa lui Ciortea va întâlni London Lynx, formaţie ce s-a clasat pe locul patru la finalul returului. Meciurile sunt programate în 23 şi 24 aprilie, iar dacă scorul va fi egal după cele două jocuri, finalista se va decide în urma disputării unui „set de aur”.
Marius Ciortea a câştigat în 2011 primul titlu de campion al României cu Remat Zalău. Pe lângă formaţia de la poalele Meseşului, voleibalistul a mai evoluat la CVM LPS Piatra Neamţ, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Unirea Dej şi Steaua Bucureşti. Timp de un an, Ciortea a evoluat şi în campionatele din Quatar şi Liban.